Clarificări oficiale privind acțiunea din Valea Ciubotea și ultima comunicare cu George Smyth, tânărul dispărut

Serviciul Public Județean Salvamont Brașov aduce clarificări oficiale privind acțiunea din Valea Ciubotea și ultima comunicare cu tânărul dispărut, subliniind necesitatea prudenței până la finalizarea anchetei. Instituția subliniază că ultima conversație telefonică indica deplasarea tânărului pe traseul corect către Cabana Mălăiești, iar detaliile privind circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite de autorități.

A fost găsit tânărul britanic dispărut în munții Bucegi – George Smyth

Valea Gaura, fotocredit: Facebook Radu Manta

Salvamont Brașov – comunicat de presă:

Având în vedere informațiile comunicate la data de 14 august de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, referitoare la descoperirea unei persoane decedate în zona Valea Ciubotea din Munții Bucegi, Serviciul Public Județean Salvamont Brașov face următoarele precizări.
Salvatorii montani au fost solicitați ca resursă de sprijin pentru desfășurarea activităților în teren. În acest moment, acțiunea s-a încheiat, iar cercetările vor continua, sub coordonarea autorităților competente, pentru stabilirea cu certitudine a identității, a cauzei decesului și a împrejurărilor în care acesta s-a produs.
Considerăm esențial ca orice concluzie referitoare la succesiunea evenimentelor să fie formulată numai după finalizarea verificărilor și a procedurilor medico-legale. Totodată, în contextul unor informații și interpretări apărute în spațiul public, considerăm necesară clarificarea modului în care s-a desfășurat ultima comunicare dintre tânăr și dispeceratul Salvamont în seara dispariției.

Ultima comunicare cu George Smyth tânărul dispărut

Tânărului i-a fost recomandat să se întoarcă în direcția Cabanei Mălăiești, fără ca în vreun moment să îi fie indicată deplasarea către Refugiul Țigănești, iar la momentul ultimei discuții telefonice, succesiunea coordonatelor disponibile indica faptul că acesta se afla pe traseul turistic marcat cu bandă galbenă, în zona Lacului Țigănești, și se deplasa în direcția Cabanei Mălăiești. Pe baza acestor coordonate, colegul nostru din dispecerat i-a confirmat că se afla pe traseul corect spre Cabana Mălăiești și i-a transmis inclusiv un track al traseului, pentru a-i facilita orientarea.
Ce s-a întâmplat ulterior acestei ultime comunicări nu poate fi stabilit, în acest moment. Din acest motiv, nu dorim să formulăm presupuneri cu privire la deplasarea ulterioară a tânărului sau la circumstanțele care au condus la producerea tragediei. Aceste aspecte urmează să fie clarificate de instituțiile competente, în cadrul cercetărilor aflate în desfășurare. Pe parcursul întregii perioade, cazul a rămas în atenția salvatorilor montani, fiind desfășurate în mod repetat activități de căutare și de verificare a unor noi zone, în funcție de condițiile din teren și de informațiile disponibile.
În seara dispariției, salvatorii montani au ajuns în aproximativ 40 de minute în zona indicată de coordonatele disponibile, fără ca tânărul să fie identificat, iar în ziua următoare a fost găsit un rucsac în apropierea primului set de coordonate. Căutările au continuat ulterior în mod repetat, inclusiv în afara traseelor turistice și în zona în care persoana a fost găsită ulterior, verificată inclusiv la 25 iunie și 1 august. În anumite sectoare se mențineau atunci acumulări de zăpadă, care împiedicau verificarea integrală a terenului, astfel încât nu poate fi exclusă posibilitatea ca persoana să se fi aflat într-o zonă acoperită de zăpadă.
În aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către familia și apropiații tânărului, cărora le transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.
Din respect pentru familie și pentru cercetările aflate în desfășurare, considerăm că este important să existe prudență în formularea și distribuirea unor informații, interpretări sau concluzii care nu au fost confirmate de autoritățile competente.

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Cristi Iordache

Cristi Iordache este jurnalist, scriitor, editor și explorator, cu activitate în presa online, mediul editorial și zona de documentare independentă a fenomenelor naturale, culturale și spirituale. Autor al volumelor „Al treilea dor” (Editura Eminescu, București, 2008) și „Tehnici de (ne)rezistență” (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2010), Cristi Iordache a publicat în reviste, culegeri de proză și publicații naționale. Implicat activ în expediții și explorări pe 4 continente… Citește profilul complet al autorului.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *