Clasa politică se joacă cu chibriturile lângă butoiul de pulbere, care poate exploda în orice moment
Decizia din decembrie 2024 a agenției de credit rating internațional Fitch de-a scădea rating-ul României a amplificat criza politică. În rândul statelor din Europa Centrală și de Est membre ale Uniunii Europene, România se împrumută la cele mai înalte dobânzi din cauza instabilității locale.
Problema economică este alimentată de cele două deficite: cel bugetar (aproape 8,6% din PIB conform ultimelor declarații ale Ministrului de Finanțe) și cel comercial (diferența dintre exporturi și importuri, care a crescut cu +17,7% față de 2023). Deficitul bugetar este provocat de-un nivel scăzut al veniturilor, România atrăgând potential la bugetul de stat echivalentul a 33,7% din PIB față de media europeană de 45,5% în 2023, conform ultimelor date Eurostat.
”Obsesia din discursul clasei politice și a formatorilor de opinie este de-a identifica nivelul cheltuielilor ca fiind prea ridicat ceea ce ar fi provocat deficitul bugetar. Acest lucru este susținut în ciuda datelor care arată contrariul:
- statul român cheltuie 40,3% din PIB față de media europeană de 49,0% în PIB, conform ultimelor date Eurostat.
- La televizor curg afirmații precum „România are cel mai mare număr de bugetari”, însă realitatea arată complet opusul: raportat la populație, numărul angajaților din administrația publică este cel mai scăzut din Europa.
Astăzi, funcționarul public este „vinovatul de serviciu” pentru toate problemele țării. Se continuă o practică toxică începută în 2009, când sintagma „statul gras” a fost introdusă pentru a manipula opinia publică și a distrage atenția de la risipa adevărată: contracte supraevaluate, achiziții păguboase și investiții fără sens. În realitate, funcționarii publici reprezintă doar 11% din totalul bugetarilor – aproximativ 144.000 dintr-un sector public de 1,3 milioane de angajați. Ceilalți se regăsesc în domenii esențiale precum sănătatea, educația, ordinea publică și justiția. Acești oameni nu sunt vinovați de haosul fiscal al țării. Adevăratele surse ale ineficienței se găsesc la vârful deciziilor politice.
Declarații iresponsabile – un atac direct la stabilitatea statului
Premierul Marcel Ciolacu, bugetar și cel care ar trebui să fie garantul stabilității și dialogului social, a ales să arunce funcționarii publici sub autobuzul retoricii populiste. Afirmația sa, potrivit căreia „funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței”, este profund ofensatoare și lipsită de orice bază reală.
Nu funcționarii publici și-au dublat indemnizațiile. Nu ei încasează salarii brute de 42.000 de lei. Nu ei ocupă posturi bine plătite în consilii de administrație. Aceasta este realitatea pe care guvernanții o evită să o prezinte.
O paralelă istorică îngrijorătoare
Această campanie amintește de anii 1948-1952, când o altă clasă socială – țăranii instăriți, numiți „chiaburi” – a fost distrusă de o politică de propagandă toxică și de „mânia proletară”. Astăzi, funcționarii publici sunt puși pe aceeași listă neagră: demonizați, denigrați și amenințați, doar pentru a masca incapacitatea politică de a rezolva problemele reale.
Fapte, nu manipulări
Sectorul administrației publice numără doar 240.000 de salariați, dintre care 144.000 sunt funcționari publici.
Acești oameni sunt responsabili de elaborarea și implementarea actelor normative care asigură funcționarea statului.
În decembrie 2024, Guvernul a adoptat „ordonanța trenuleț”, justificată prin nevoia reducerii cheltuielilor, dar care a tăiat din drepturile salariaților și a perpetuat o retorică falsă, prezentând funcționarii publici ca fiind o povară.
În paralel, autoritățile și instituțiile publice sunt populate de clienți politici, iar camarila de partid continuă să fie privilegiată.
O politică a distrugerii și a dedublării responsabilității
Politicul doboară funcția, iar guvernanții de astăzi aruncă vina pe funcționarii publici pentru propriile lor eșecuri. În loc să își asume responsabilitatea pentru risipa și ineficiența instituțională, demnitarii preferă să vizeze cei mai vulnerabili – oamenii care asigură stabilitatea statului.
Aceasta nu este doar o greșeală, ci o amenințare la adresa democrației. Funcția publică trebuie să fie independentă și respectată, la fel ca justiția. Politizarea administrației și atacurile directe asupra profesioniștilor din sectorul public pun în pericol echilibrul democratic al României.
Actuala criză politică este amplificată și de incertitudinea privind producția industrială europeană. În Germania situația este alarmantă, ducând la o scădere a încrederii în rândul industriașilor, ce a produs efecte negative până și în România, unde mai multe societății industriale au anunțat restructurări și reduceri de personal.
Scăderea producției industriale corelată cu erodarea încrederii în instituțiile democratice și polarizarea politică, amplifică criză fără precedent cu care România se confruntă.
În această situație, decidenții politici actuali nu acordă atenție agendei si nevoilor cetățenilor.
Votul din primul tur al alegerilor prezidențiale, dar și rezultatul dezastruos în urma alegerilor parlamentare ar fi trebuit să reprezinte un semnal de alarmă.
În ciuda promisiunilor de schimbare, Guvernul Ciolacu II arată aproape identic cu cel trecut, iar abordarea în relația cu cetățeanul este aceeași: lipsă de transparență, austeritate numai pentru unii și absența unor consultări reale.
Mai mult, partidele, atât cele din coaliție, cât și cele din opoziție nu au făcut gestul minimal să solicite clarificarea constituționalității mandatului Președintelui actual. În acest fel, deturnează agenda publică și alimentează discuții speculative, muniție sigură pentru mișcările extremiste. Impresia pe care lipsa acțiunii în această situație o lasă este că politicienii sunt ocupați doar de prezervarea intereselor proprii de moment, în timp ce ignoră subiectele cele mai presante pentru cetățeni.
Partidele politice au abandonat comunicarea deschisă cu publicul și s-au ascuns pentru a decide următoarele mișcări. Deficitul ridicat trebuie să fie corectat pe calea îmbunătățirii colectării, dar guvernul refuză să-și asume vreo măsură în afara rețetelor care și-au dovedit ani la rând ineficiența, precum cele din ordonanța trenuleț. Măsuri de austeritate aplicate diferențiat și discriminatoriu: se elimină „privilegiile” la personalul din construcții, IT și agricultura, dar se aplică scutirea de TVA la jocurile de noroc; se impozitează dobanda depunerilor bancare, dar se scutește de impozit cripto-monedele.
În locul unei consultări reale și a unor angajamente ferme și responsabile, decidenții nu produc decât circ public. Într-o zi guvernanții afirmă că nu vor crește TVA-ul, doar ca mai apoi să iasă cu o ipoteză contrară. În același timp, prim ministrul își scrie pe antebraț că TVA-ul nu va crește, iar membrii ai coaliției de guvernare spun că există această posibilitate. Până se decid cu privire la direcția comunicării comune, Fondul Monetar Internațional a comunicat datele privitoare la situația economică a lumii, iar situația României devine mai incertă.
Având în vedere toate aceste aspecte, CNS Cartel ALFA solicită partidelor politice parlamentare să-și asume răspunderea pentru care au fost mandatați de cetățeni si să intre în dialog cu societatea și partenerii sociali”.
Pe 24 ianuarie vor ieși din nou în stradă, polițiștii, militarii rezerviști, mineri , sindicate și ong-uri, iar lupta lor este împotriva unei legislații aberante a salarizării, pensiilor (militare și civile), indemnizațiilor sociale, etc., ce aruncă consecințele unei crize provocată de guvernările catastrofale, exclusiv asupra tuturor românilor, indiferent de vârstă și pregătire, sub numele de AUSTERITATE!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025