Colocviile Putnei- ediția a XXVII a

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 21-23 iulie 2022, la Mănăstirea Putna s-a desfăşurat a XXVII-a ediţie a Simpozionului de istorie “Colocviile Putnei”.

Lucrările Colocviului s-au desfăşurat atât fizic, cât şi online, prin intermediul platformei Zoom, şi a reunit cercetători din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Chişinău, dar şi din Grecia, Ucraina, Serbia şi Slovacia. Ediţia din acest an a inclus şi o secţiune de muzicologie. După slujba de Te Deum, ţinută în biserica Mănăstirii Putna, invitaţii s-au deplasat către Sala de conferinţe a Centrului Cultural “Mitropolit Iacov Putneanul”, locul unde s-au desfăşurat lucrările simpozionului. În cuvântul de întâmpinare rostit, Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a subliniat durabilitatea întâlnirilor în cadrul Centrului de Cercetare şi Documentare “Ştefan cel Mare”, Colocviul fiind la a XXVII-a ediţie, şi importanţa simbolică a momentului întâlnirii din acest an, când se împlinesc trei decenii de la canonizarea Sfântului Ştefan cel Mare. Au urmat comunicările din cadrul primei sesiuni.

Domnii Florin Marinescu şi Nikolaos Mertzimekis, în comunicarea “Daruri ale domnului Moldovei Ştefan cel Mare şi ale domnului Muntean Radu către unele mănăstiri din nordul Greciei”, au adus în atenţia participanţilor un disc liturgic dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos, ajuns la Mănăstirea Sf. Dionisie de Olimp, precum şi un disc liturgic oferit de Radu cel Mare, domnul Ţării Româneşti, la Mănăstirea Dvora, în memoria unui mitropolit decedat, Matei.
Domnul Arcadie Bodale, vorbind despre “Ştefan cel Mare şi Petru Hronoda. Cum trebuie interpretate informaţiile din cronicile moldoveneşti cu privire la bătălia de la Şcheia (6 martie 1486)”, a făcut o reevaluare a momentului dramatic de la Şcheia, când Ştefan cel Mare aproape şi-a pierdut viaţa, considerând că domnul Moldovei a purtat o armură obişnuită, fără însemnele puterii, care a făcut să nu poată fi identificat de duşmani. De asemenea, a considerat că bătălia de la Şcheia, prin deznodământul ei, nu poate fi catalogată drept o reală înfrângere între bătăliile lui Ştefan cel Mare.
Apoi, doamna Maria Magdalena Szekely, în comunicarea intitulată “Informaţii noi despre campania Regelui Ioan Albert în Moldova (1497)”, a analizat elemente noi legate de artileria de care dispunea armata polonă, corelându-le cu un inventar al armatei polone din 1509, concluzionând că suveranul polon ajungea la Cetatea Sucevei în 24 septembrie 1497 cu aproape 200 de tunuri şi piese de artilerie.

Ştefan S. Gorovei a prezentat “Începutul anului în Moldova lui Ştefan cel Mare şi Tetraevanghelele lui Teodor Mărişescul”, clarificând chestiunea cronologiei adoptată în Moldova până la domnia lui Ion Vodă cel Cumplit (1572-1574), anul în Moldova după era bizantină, de la facerea lumii, începând la 1 ianuarie, iar nu la 1 septembrie ca în Ţara Românească, fapt pus în corelaţie cu datarea a trei Tetraevanghele atribuite lui Teodor Mărişescul.
În final, domnul Mircea-Cristian Ghenghea a prezentat comunicarea “Ştefan cel Mare agent austriac”. O perspectivă asupra propagandei Puterilor Centrale în România (1914-1916)”, arătând felul în care curentul filo-german din România, prin articole de presă din 22 martie 1915 (“Încă un agent austriac. Ştefan cel Mare”) şi 17 martie 1915 (“Basarabia”), s-a folosit de imaginea lui Ştefan cel Mare şi de ideea refacerii Moldovei în graniţele ştefaniene, cu Basarabia şi Bucovina, pentru a justifica angajarea militară a Regatului României de partea Puterilor Centrale.
În sesiunea de după-amiază, Arhimandritul Policarp Chiţulescu a vorbit despre “Două vechi manuscrise moldoveneşti necunoscute”. Între piesele unui colecţionar din Bucureşti, Părintele Policarp a descoperit un manuscris din timpul lui Ieremia Movilă, domnul Moldovei (1595-1600, 1600-1606), şi un altul, mult mai vechi, din secolul al XV-lea, din zestrea de carte a unei mănăstiri din Bucovina.
Alexandru Pascal a relatat despre “Alfabete numerice ca sursă de idei matematice despre numere mari în principatul moldovenesc medieval”, a adus în atenţie felul grafic în care se redau numeralele mici şi mari – 1, 10, 100, 1 000, 10 000, 100 000, 900 000 -în şase manuscrise din secolul al XVI-lea de la depozitele din Bucureşti, Moscova, Sankt Petersburg, Saratov, Praga, mănăstirile Putna şi Agapia. Eduard Rusu a vorbit despre “Muzică şi dans în scena ‘Batjocorirea lui Hristos’ din frescele ctitoriilor epocii lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş”, cu referire la Pătrăuţi, Dorohoi, Bălineşti, Arbore, Voroneţ, Dobrovăţ, Probota, Humor, Moldoviţa, Râşca, identificând instrumente muzicale precum trompete, surle, timpane, tamburine, elemente care completează, la nivel plastic, imaginea Moldovei medievale. Andrei Dumitrescu a analizat un concept iconografic, “De la Sarepta la Ierusalim: văduva ca arhetip al donatorului în iconografia moldovenească de la finalul secolului al XV-lea”, cu aplecare asupra ciclului hagiografic din biserica Sf. Ilie de lângă Suceava, ctitorie a lui Ştefan cel Mare din 1488, pusă în paralel cu o inscripţie slavonă din compoziţia votivă din naosul fostei episcopii a Rădăuţilor (c. 1480-1500).În continuare, domnul Vlad Bedros, reluând tema ” Cel vechi de zile în iconografia moldovenească (sec. XV-XVI): implicaţii triadologice”, a comentat pe marginea acestui motiv iconografic prezent în bisericile Sf. Parascheva (1481), Voroneţ (post 1488), Sf. Nicolae din Rădăuţi (1480-1490), Buna Vestire de la Moldoviţa (post 1535), biserica Înălţării Domnului a Mănăstirii Neamţ (post 1498), biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava (1532), şi felul în care erminia picturii se completa cu profeţi, ierarhi, sfinţi şi alte elemente.
În finalul sesiunii de seară, Emil Dragnev, făcând “Observaţii asupra programului iconografic al paraclisului Sf. Ioan cel Nou de la mănăstirea Bistriţa. Sfinţi cuvioşi şi profeţi veterotestamentari”, în special asupra tablourilor votive din exterior şi interior, a adus din nou în atenţie polemica cu privire la datarea picturii de la acest locaş de cult, cercetătorii oscilând, în continuare, între domnia lui Ştefăniţă (1527-1538) şi a doua domnie a lui Petru Rareş (1541-1546).
În a doua zi a Colocviului, 22 iulie, sesiunea de dimineaţă a început cu comunicarea doamnei Voica Maria Puşcaşu, “Observaţii privind patru biserici modoveneşti: confirmări şi elemente noi”, cu reflecţii şi puncte de vedere noi asupra bisericii de piatră din Scânteia, a bisericii Sf. Mihail şi Gavriil din satul Stroieşti, a bisericii din comuna Grajduri, judeţul Iaşi, şi a bisericii din Poiana cu Schit de la Popăuţi.
Părintele Dumitru Tincu a vorbit “Despre turnul bisericii Curţilor Domneşti din Hârlău, 1492-1892/1902”, identificând, pe baza documentelor şi a cronicilor, existenţa unui turn-clopotniţă în 1492 la biserica domnească Sf. Gheorghe din Hârlău, demolat în urma unor lucrări de reparaţie în 1897, a cărui existenţă a fost contestată până astăzi şi care trebuie integrat în efortul de restaurare a Ansamblului Curţii Domneşti din Hârlău. Protosinghelul Timotei Tiron, analizând “Marmura la ctitoriile domneşti”, a adus o serie de contribuţii cu privire la folosirea marmurei ca piatră nobilă la mormântul şi baldachinul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, la mormântul lui Alexandru Lăpuşneanu şi alte lespezi domneşti de la Mănăstirea Slatina, la mormintele lui Ieremia şi Simeon Movilă de la Mănăstirea Suceviţa, arătând că marmura şi-a pierdut importanţa simbolică în secolul XVII, când nu a mai fost folosită exclusiv la necropolele voievodale ale Moldovei, căpătând întrebuinţări mai practice. Cristian Antim Bobicescu, în cercetarea “Politică şi oratorie în Polonia secolului al XVII-lea şi în Moldova lui Miron Barnovschi”, a făcut observaţii fragmentare privind latinismul şi originea latină ca idee în Europa acelei vremi, punându-le în legătură cu reformele lui Miron Barnovschi. În comunicarea domnului Augustin Guriţă, “În spiritul Putnei. Câteva note despre activitatea unor cărturari ”mărunţi” în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea”, am putut afla detalii despre dascălii Constantin, Ştefan şi Ilarion de la Putna, despre cărţile deţinute de aceştia, şi despre circulaţia volumelor Alexandria şi Isopia în epocă, copiate inclusiv de cărturarii putneni.
La finalul sesiunii de dimineaţă, domnul Ştefan S. Gorovei a prezentat volumul “Ştefan cel Mare şi moldovenii din vremea sa”, alcătuit de arheologul Adrian Andrei Rusu, şi au fost lansate Analele Putnei nr. XVI, 2020, 2, XVII, 2021, 1 şi XVII, 2021, 2. De asemenea, protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a vorbit despre albumul omagial “Ştefan cel Mare în icoană şi altar”, dedicat împlinirii a 30 de ani de la canonizarea domnului Moldovei, iar protosinghelul Elefterie Ionesie a adus date despre scanările arheologice de la Solca, ctitorie a lui Ştefan Tomşa al II-lea, redeschisă la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
Sesiunea de seară a fost dedicată secţiunii muzicale a Colocviului, debutând cu comunicarea doamnei Yevgeniya Ignatenko (Ucraina), “Moldavian and Ukrainian-Belarusian Chant Traditions of the 16th-18th Centuries: New Research Results”, care a prezentat un repertoriu de cântări greceşti prezent atât în manuscrise moldoveneşti, cât şi în manuscrise ucrainene-bieloruse, o nouă etapă în înţelegerea patrimoniului muzical al ţărilor ortodoxe est europene.
Doamna Vesna Sara Peno (Serbia), vorbind despre “The Serbian Church Singing Between Oral and Written Tradition”, a remarcat că pedagogia muzicală din şcolile ecleziastice şi laice din Serbia în secolele XVIII-XIX s-a bazat în principal pe cântarea din Biserică, care făcea parte din curricula şcolară.
La rândul lui, domnul Simon Marincak (Slovacia), în prezentarea “Mukacevo Liturgical and Musical Traditions. On the issue of Romanian influences on the liturgical-musical tradition of the Mukachevo Eparchy”, a subliniat importanţa studierii tradiţiilor liturgico-muzicale româneşti în paralel atât cu cele din Eparhia Mukachevo din Slovacia de astăzi, cât şi cu cele din Ungaria (Hajdudorog) şi Transcarpatia din Ucraina, pentru a descoperi o istorie culturală înrudită a acestor spaţii. Ierodiaconul Avraam Bugu, în articolul “Four-Meter Phrases in Middle Byzantine Chant (II)”, a vorbit despre fraza muzicală de patru măsuri ca principiu de exegeză a manuscriselor muzicale, întrebuinţată cu precădere în muzica clasică şi care a făcut obiectul unor studii muzicologice valoroase din secolele XVIII-XIX. În ultima comunicare a serii, “Observations on the Technique and Art of the Slow Exegesis”, on the Example of the Octomodal Doxastikon of the Dormition of the Most Holy Theotokos, “Înhearchio Neumati”, doamna Maria Alexandru s-a concentrat asupra unor aspecte de artă şi tehnică a exegezei muzicale aşa cum se reflectă în Arhivarul lui Hourmuzios, unul din cei trei dascăli care a reformat notaţia muzicală bizantină la începutul secolului al XIX-lea. În cea de-a treia zi a Colocviului, sesiunea de dimineaţă a început cu prezentarea domnului Cătălin Roibu, “Cercetarea dendrocronologică la biserica Dragoş vodă. Noi informaţii”, care din rezultatele investigărilor ştiinţifice ale lemnului a concluzionat că biserica Dragoş Vodă a fost construită în perioada 1390-1400, a fost lărgită cu pronaos în perioada 1770-1780 şi i s-a construit o anexă (probabil o clopotniţă) după 1815. Alexandru Pascal, în articolul “Despre atribuirea eronată a “Mineul pe martie (Moscova RSL. Fond. 310. Nr. 80) din biblioteca Mănăstirii Putna”, din studiul hârtiei Mineiului a arătat că acesta ar trebui datat în ultimul sfert al secolul al XIV-lea, ceea ce corectează atribuirea epocii lui Ştefan cel Mare (1457-1504) făcută de istoriografia de până acum. Domnul Ion Filipciuc, în comunicarea “Ciprian Porumbescu la Putna?”, a dat glas la o serie de nelămuriri privind presupusa prezenţă a lui Ciprian Porumbescu la Serbarea din 15 august 1871 de la Putna, conform unor articole de presă, în vreme ce lipsesc alte atestări documentare că Ciprian Porumbescu şi tatăl lui, Iraclie Porumbescu, au fost părtaşi la eveniment. Domnul Liviu Papuc, în comunicarea “Câteva repere putnene din sec. XIX”, a amintit de evenimentul deschiderii mormintelor de la Putna din 1856, din comisie făcând parte şi preotul Iraclie Porumbescu, care a cultivat anii următori ideea unei serbări la mormântul lui Ştefan cel Mare, materializată în timpul stăreţiei lui Arcadie Ciupercovici la Putna, oferindu-se date noi şi despre acesta.
A urmat prezentarea monahului Alexie Cojocaru, “Din Condica de oaspeţi a Mănăstirii Putna (1900-1908)”, care a oferit date biografice despre personalităţi care au vizitat mănăstirea în perioada egumeniei lui Teofil Patraş (1901-1917): judecătorul Artur Gorovei, academicianul G. Teodorescu Kirileanu, lingvistul Alecu Procopovici, preoţii Teodor Tarnavschi şi Dionisie cavaler de Bejan, ambii deputaţi în Dieta Bucovinei, şi alţi oaspeţi de seamă ai vremii. La rândul lui, protosinghelul Dosoftei Dijmărescu, în comunicarea “Părintele Calinic Lupu, vieţuitor şi stareţ” (1957-1958) la Mănăstirea Putna, a investigat parcursul biografic al acestui conducător al Putnei, adus la cârma ei la 1 ianuarie 1957, de la Mănăstirea Sihăstria, pentru a ajuta demersul de înnoire a vieţii duhovniceşti şi a organizării gospodăreşti, până la 31 iulie 1960, când a fost dat afară din mănăstire în urma Decretului 410/1959.
În sesiunea de după amiază, domnul Ştefan Andreescu a vorbit despre “Mănăstirea Secu şi Schitul Flămânda – o surprinzătoare apropiere”, sesizând unele asemănări de plan şi compoziţie arhitecturală între cele două locaşuri, Mănăstirea Secu din Moldova fiind ctitoria marelui vornic Nestor Ureche, iar schitul Flămânda din Ţara Românească fiind întemeiat de marele logofăt Teodosie Rudeanu.
Mihai-Bogdan Atanasiu, în articolul “Ctitori ai Mănăstirii Sfântul Onufrie din veacul al XVIII-lea. Note prosopografice”, a adus date noi despre acest locaş de cult ctitorit de preotul Mihu din Siret la 1617 şi închinat Mănăstirii Putna, rectitorit de Ştefan Petriceicu la 1673, pe al cărui pomelnic întocmit de Natanail Dreteanul şi îmbogăţit de arhimandritul Vartolomei Mazereanu se regăsesc nume adăugite de binefăcători mici şi mari: Vasile Băncescul, monahul Daniil din Tereblecea, monahul Iosif, fratele fostului mitropolit Iacob Putneanul, Vasile şi Iordache din târgul Siret şi alţii. Mihai Gicoveanu a vorbit despre “Patrimoniul funciar al Mănăstirii Solca” înainte de desfiinţarea mănăstirii de către austrieci, arătând că ctitorul ei, Ştefan Tomşa al II-lea, a înzestrat locaşul de cult cu unele sate confiscate de la urmaşii boierilor care au “pierit în hiclenie”, alte proprietăţi provenind de la boierul Miron Barnovschi (înainte de domnie), mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca şi alţi dregători mari şi mici.
Olimpia Mitric, a oferit date “Despre boli şi îngrijirea sănătăţii în obştea Mănăstirii Suceviţa (1785-1900)”, aşa cum reies din circularele Consistoriului privitoare la epidemiile de holeră, cu avizul medicilor din “Comisia a păzii sănătăţii”, arătând maladiile suferite de monahi şi tratamentele şi reţetele din epocă prescrise pentru aceştia.În ultima comunicare a Colocviului, “Condamnarea la moarte a Mitropolitului Visarion Puiu prin Decizia Tribunalului Poporului 11/1946. Despre motivaţiile şi legalitatea ei”, protosinghelul Iustin Taban a arătat că mobilurile care au stat în spatele acestei decizii au fost scrisoarea critică trimisă de Visarion Puiu lui Stalin în 1939, precum şi misiunea religioasă din Transnistria din 1942-1943, îndreptată împotriva bolşevismului şi ateismului, atitudini care l-au transformat pe mitropolitul Visarion Puiu într-un duşman al regimului comunist. La finalul Colocviului, Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, gazda evenimentului, a mulţumit tuturor participanţilor care se implică an de an în cercetarea istoriei Putnei, a lui Ştefan cel Mare şi a monahismului din Bucovina şi Moldova. Împreună cu participanţii fizici şi online, s-au cântat imnul ”Apărătoare, Doamnă ” şi troparele întâiului ctitor al Putnei, Sf. Voievod Ştefan cel Mare, şi al celui de-al doilea, Sf. Ier. Iacob Putneanul, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a putea realiza noi întâlniri şi aduce noi contribuţii la cunoaşterea culturală şi spirituală a Moldovei.