Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Comandamentul Corpului Multinațional Sud Est și-a început activitatea la Sibiu

Ieri a avut loc ceremonia de redislocare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) din București și începerea activității structurii aliate în garnizoana Sibiu.
Această structură a fost înfiinţată în anul 2020, iar în data de 14 iunie anul acesta, la finalul exercițiului de comandament DEFENDER-Europe 21 CAX/CPX, a fost declarată Capacitatea Operaţională Inițială.

Mutarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est la Sibiu, în acord cu aprobarea Consiliului de Apărare a Țării, din aprilie 2020, este, fără îndoială, o decizie strategică de poziționare geografică a acestei capabilități. Pe de altă parte, cunoscând bogăția culturală și multiculturalismul orașului, precum și ospitalitatea locuitorilor și frumusețea zonei, Sibiul se va dovedi o alegere reușită pentru întreg personalul comandamentului. În discuțiile pe care le-am purtat pe timpul exercițiului NATO STEADFAST DEFENDER 21 cu colegi din cadrul Alianței, care au participat la secvențele de instruire desfășurate în această zonă, am observat încântarea tuturor după întâlnirea cu oamenii și locurile de aici și interesul lor de a reveni, cât mai curând, la Sibiu. Pot anticipa că, în România, după așezarea acestei garnizoane pe harta comandamentelor NATO, multe drumuri vor duce la Sibiu pe Coridorul IV Pan-European. De asemenea, anticipez că activitatea militarilor internaționali va fi un câștig pentru comunitatea locală”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.

Ceremonia a fost organizată în incinta Centrului de Instruire pentru Artilerie „Ioan Vodă” din Sibiu, în prezenta autorităților publice centrale și locale, a comandanților structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională din Sibiu, a atașaților militari și a membrilor familiilor personalului HQ MNC-SE și Regimentului 46 Sprijin. După citirea documentului oficial de relocare a Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) în Garnizoana Sibiu, militarii au primit binecuvântarea IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului,  iar la finalul ceremoniei s-au înmânat plachete primarului Sibiului Astrid Fodor, președintei CJ Sibiu, Daniela Cimpean, prefectului Sibiului – Mircea Crețu și IPS Mitropolitul Ardealului, pentru susținere demersurilor de constituire a HQ MNC-SE.
Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est a fost înfiinţat în anul 2020, cu dislocare temporară în garnizoana București, iar în luna februarie a fost activat în Structura de Forţe a NATO.

În 14 iunie la finalul exercițiului de comandament DEFENDER-Europe 21 CAX/CPX, comandantul HQ MNC-SE, generalul-locotenent Tomiță-Cătălin Tomescu, a declarat realizarea Capacității Operaţionale Inițiale de către HQ MNC-SE, în rolul de comandament de corp în Structura de Forțe NATO.

Misiunea Centrului este de a asigura ”coordonarea forțelor din cadrul prezenței aliate din regiune, monitorizarea evoluțiilor din mediul de securitate, precum și o mai bună integrare operațională a forțelor aliate la criză și conflict”.

Hotărârea de înființare a comandamentului a fost adoptată în urma propunerii Președintelui României la solicitarea Ministerului Apărării Naționale și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în conformitate cu prevederile Legii nr.291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, actualizată.
În contextul modificării radicale a mediului internațional de securitate și în baza angajamentelor internaționale asumate de România, țara noastră a prezentat o ofertă de constituire pe teritoriul național a unei capabilități multinaționale de comandă și control în domeniul terestru – HQ MNC-SE, care va fi pusă la dispoziția NATO, ca element integrator al planurilor naționale și aliate de apărare.
„Inițiativa României a fost apreciată la nivelul NATO și acceptată de aliați, reliefând astfel importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune. Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est va contribui la întărirea posturii de descurajare şi apărare a flancului estic al NATO şi va conferi coerenţă lanţului de comandă şi control în plan regional,” a declarat ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.
MNC-SE va avea statut de comandament militar internațional, subordonat unui comandament aliat, în afara structurii naționale de comandă și control.
În ceea ce privește organizarea, funcționarea, încadrarea cu personal și alte detalii necesare îndeplinirii misiunii MNC-SE, acestea vor fi stabilite prin înțelegeri încheiate de către MApN cu autoritățile militare ale NATO și statele aliate participante, iar dislocarea Comandamentului la misiuni în afara teritoriului statului român,  se va executa la ordinul autorităților militare ale NATO.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share