În data de 11 august, Comisia stabilește noi niveluri maxime pentru cadmiu și plumb într-o gamă largă de produse alimentare.
Aceste măsuri au scopul de a reduce și mai mult prezența contaminanților cancerigeni în alimente și de a face alimentele sănătoase mai accesibile. Acesta este rezultatul angajamentelor asumate în cadrul Planului european de luptă împotriva cancerului. Măsurile se vor aplica de la 30 august în ceea ce privește nivelul maxim de plumb, respectiv de la 31 august în ceea ce privește cadmiul.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Știm că alimentația nesănătoasă sporește riscul de cancer. Decizia de astăzi urmărește să pună consumatorii în prim-plan, făcând ca alimentele noastre să fie mai sigure și mai sănătoase, așa cum ne-am angajat în contextul Planului european de luptă împotriva cancerului. Facem, de asemenea, un pas înainte în întărirea, în cadrul lanțului alimentar al UE, a normelor UE, care sunt deja la un nivel ridicat și de calibru mondial, și furnizăm alimente mai sigure, mai sănătoase și mai durabile pentru cetățenii noștri.”
Nivelurile maxime de cadmiu, un contaminant cancerigen din mediu, pe care ar putea să îl conțină alimente precum fructele, legumele, cerealele și semințele oleaginoase, vor fi reduse în cazul unora dintre aceste alimente. Unele produse de bază vor trebui, de asemenea, să îndeplinească această cerință de la data intrării în vigoare a noului regulament.
Această măsură va spori siguranța alimentelor vândute și consumate în UE și va contribui la eliminarea de pe piață a produselor alimentare cu cele mai mari concentrații de cadmiu. În plus, se vor reduce nivelurile maxime de plumb din numeroase produse alimentare, inclusiv alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică.
De asemenea, vor fi stabilite noi niveluri maxime de plumb pentru mai multe produse alimentare, cum ar fi ciupercile sălbatice, mirodeniile și sarea. Deciziile de astăzi sunt rezultatul unor ani de activitate continuă a Comisiei, a statelor membre și a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, precum și al consultărilor cu întreprinderile din sectorul alimentar.
Cadmiul este un metal greu toxic prezent în mediu, atât natural, cât și ca rezultat al activităților agricole și industriale. Principala sursă de expunere la cadmiu a nefumătorilor o reprezintă alimentele. Întrucât și plumbul este un contaminant prezent în mod natural în mediu, hrana este principala sursă de expunere umană la plumb.
REDACTAT:
Vlăduţ Andreescu – manager ED Târgovişte

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Gerul pune stăpânire pe România
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiție în infrastructura educațională la Gulia, comuna Tărtășești
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie
Gerul pune stăpânire pe România