Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de iarnă - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de iarnă

Începând de duminică, 31 octombrie 2021, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de iarnă.

Vă așteptăm la muzeele din județul Dâmbovița pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare organizate.

Noul program este următorul:

            Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 09:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00, ultimul bilet fiind eliberat la ora 16:30. Luni este închis.

Având în vedere desfăşurarea lucrărilor de restaurare, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” se vor putea vizita doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti.

În ceea ce privește Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier „Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana-Pandele, programul de vizitare este de marți până duminică, în intervalele 08:00 – 13:00 și 14:00 – 16:00, iar luni este închis.

De asemenea, Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa și Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa pot fi vizitate de miercuri până duminică, în intervalele orare 08:00 – 13:00 și 14:00 – 16:00.

Muzeele vor fi închise, săptâmânal, în zilele de luni și marţi și, totodată, în primul şi al treilea weekend din fiecare lună.

Între orele 13:00 – 14:00, muzeele sunt închise pentru dezinfectare.

Accesul în spațiile muzeale se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea epidemiei de COVID-19.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share