Concert Past Forward la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Concert Past Forward la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18:00, în grădina Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi va avea loc concertul “Past Forward” inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România cu susținerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.

Concertul, pentru vioară și chitară clasică, va fi susținut de Ladislau Csendes, Costin Soare și Ioan Bănescu.

Cu inspirația spațiilor de patrimoniu din România și în urma experienței ultimelor șase luni, patru compozitori au realizat lucrări noi pentru instrumentele prezentate oferind publicului inedite perspective asupra muzicii de cameră pornind chiar de la motive folclorice și culte, culminând cu dialoguri creative unde interpreții primesc rolul unor personaje legendare. Au compus: Danielle Bees, Daniel Patrick Cohen, Sebastian E. Țună și Toma Verly.

Totodată, programul concertului va pune în oglindă compoziții care au inovat de-a lungul istoriei alături de lucrări din repertoriul recent. Astfel, conceptul de “Past Forward” este o invitație pentru publicul prezent la concert de a redescoperi sunetul muzicii pentru vioară și chitară într-un context spectaculos. Din program vor mai face parte lucrări de J. Turina și J. H. Roman.

            Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Evenimentul va fi transmis în direct prin platforma: www.EnjoyTV.ro

Participarea la eveniment este condiţionată de respectarea următoarelor reguli:

– La intrarea în Ansamblul Brâncovenesc Potlogi se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

– Purtarea măştii care să acopere nasul şi gura este obligatorie atât pentru participanţi, cât şi pentru personalul muzeului. Un reprezentant al muzeului va verifica temperatura vizitatorilor. Persoanelor care refuză aceste măsuri nu li se va permite accesul în muzeu;

– Participanţii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în muzeu;

– Accesul în Ansamblul Brâncovenesc Potlogi se face cu respectarea distanțării fizice de minimum 2 m.

“Past Forward” este un proiect cultural organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri culturali: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”. Parteneri de mobilitate: Citylink

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Cronica Română, Zile și Nopți, Agenția de Carte, Șapte Seri, Munteanu, România Pozitivă

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share