Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Conducerea C.E.Oltenia, Directoratul și Consiliul de Supraveghere, trebuie să își depună DEMISIA!

NU S-AU MAI FĂCUT INVESTIȚII, DAR E GOANA DUPĂ CĂRBUNE…. 

La data de 17 ianuarie a.c., Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment în incinta Carierei Jilț Sud, din localitatea Mătăsari. La nivelul IPJ Gorj, s-a constituit echipa operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Motru și Secției 3 Poliție Rurală Motru, care s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea cercetării. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă..

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că astăzi, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autoutilitarei la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol. În urma evenimentului, a rezultat rănirea a nouă persoane şi decesul a trei bărbaţi, de 29, 38, respectiv 48 de ani”, informează, marţi seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj. Poliţiştii au mai  stabilit că în interiorul autoutilitarei implicate în accidentul de la Cariera Jilţ Sud, pe lângă muncitorii transportaţi, în momentul producerii evenimentului se mai aflau şi două tuburi metalice de acetilenă, un adevărat pericol pentru minerii răniți dar și pentru salvatorii ajunși la fața producerii sinistrului accident.  

Un miner din carieră a spus: ,,Oamenii au avut intervenție la excavator, când s-au întors, la trecerea unui podeț, mașina s-a răsturnat. ,,Tanchetă” este denumită mașina. Un coleg ar fi decedat, un altul foarte grav si al patrulea este resuscitat și el. Tot echipamentul, tuburile de oxigen au căzut peste ei. Se pare că ori tancheta a alunecat ori s-a rupt o bucată din podeț”

Ca primă concluzie, ministrul Virgil Popescu, care a ajuns seara în zonă, a transmis că ”mașina care îi transporta pe mineri și care s-a răsturnat nu era omologată pentru transport persoane, ci pentru transport de mărfuri. Corpul de control al Ministerului Energiei va fi astăzi la CEO pentru evaluarea securității muncii de la nivelul Complexului și a nivelului de respectare a tuturor procedurilor. Am cerut conducerii CEO demiterea directorul sucursalei miniere, a directorului exploatării și a șefului carierei Jilț-Sud. Acest cel fel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple”.  Gheorghescu, Grecu și Dăncau sunt cei trei șefi care pot spune că deja,  au rămas fără funcţiile de conducere.

Cei de la ITM au declanșat ancheta 

Ca urmare a ultimului eveniment de muncă soldat cu decesul a trei lucrători, petrecut la angajatorul Societatea Complexul Energetic Oltenia, în perimetrul Carierei Jilț Sud, situată pe raza localității Mătăsari, în urma căruia o autoutilitară mixtă s-a răsturnat în timp ce transporta o echipă de lucrători, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului.  La fața locului s-au prezentat doi inspectori de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării inițiale”, au declarat reprezentantii ITM Gorj.

Lumină fac în acest caz  fac și salvatorii, de la ISU Gorj  care au  transmis că: ” în accident au fost implicate 25 de persoane, dintre care 7 rănite și 3 decedate. Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenție, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenție”.

 Minerii și liderilor de sindicat acuză grave nereguli și cer demisia celor vinovați

”Nu s-au mai făcut investiții, nu s-a mai respectat monografia de lucru. Goana după cărbune, asta s-a întâmplat”, spunea Ion Popescu, fost lider sindical în bazinul Jilț, citat de Radio Infinit Târgu Jiu.  Ziarul Gorjeanul a mai scris și că șeful Unității Miniere de Carieră (UMC) Jilț Sud „a ignorat un document în care era expus tocmai riscul producerii unei alunecări în acea zonă.”.

Directorul CEO Daniel Burlan se disculpă și consideră că nu este vinovat pentru această tragedie. ”În primul rând condoleanțe pentru foștii noștri salariați. E o tragedie la terminarea unor lucrări efectuate la un utilaj din carieră. Echipa de intervenție s-a deplasat spre sediul sub-unității, într-un mijloc de transport neadecvat, care era destinat pentru transport marfă. Se pare că la intrarea pe un pod care trecea peste un circuit de bandă de transportare, șoferul vehicului a pierdut controlul și s-au răsturnat. Toate drumurile din carieră, după o perioadă de precipitații, așa sunt, impracticabile pentru alte mijloace de transport. Cei care cunosc situația știu că în perioade de iarnă aşa sunt drumurile în carieră. Noi le pregătim în vară, dar atunci când sunt precipitații, o perioadă lungă drumurile sunt impracticabile. Nu sunt impracticabile pentru toate… Nu am pus eu 25 de persoane într-un mijloc de transport. Nu eu le-am dat dispoziție să se urce. Există mai multe mijloace de transport pe care le au la dispoziție. Din păcate au ales această soluţie de a se urca toţi în acest mijloc de transport ca să ajungă mai repede la sediu. Nu sunt muncitorii de vină, departe de a da vina pe ei. Este un eveniment tragic pe care îl cercetăm îl analizăm, vedem care sunt cauzele și care au dus la acest eveniment. Vom face programe să eliminăm toate aceste deficiențe și cauze”a spus aseară,  Daniel Burlan.

După declarațiile acestuia, reacțiile nu au întârziat să apară, mulți dintre mineri, dar și lideri de sindicat, au făcut acuze grave și au dezvăluit parte dintre neregulile care se întâmplă în sucursale. Nu de multe ori s-a atras atenția că, accidentele  de muncă se pot petrece oricând.

 După acest grav incident de muncă,  liderul sindical MANU TOMESCU cere public demisia întregii conduceri CEO, a Directoratului  și Consiliul de Supraveghere.
Și liderul Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu declară: ,,În primul rând trebuie demis și trebuie să plătească pentru nenorocirea asta Dancău, directorul de la Jilț. Se comportă ca un stăpân care are sclavi, utilajele din carieră, dubele, tanchetele au peste 50 de ani”!, a mai spus acesta.

”La pușcărie cu Burlan și cei care au semnat contractele cu firmele de transport și utilajele din cariere mai ales firma lui Sarcină care a adus toate jafurile de mașini și utilaje și il țin în brațe de ani de zile….Trebuie să-și cam dea demisia,  toți factorii răspunzători pentru tragedia care a îndoliat familiile greu incercate… ” acuză minerii.

Totuși sunt niște întrebari de bun simț : De ce s-a permis (înclinăm să credem,  că nu e pentru prima dată) transportul a 25  de muncitori într-o mașină de transport marfă? De ce nu se actionează cu utilaje, când afară este zăpadă, nămol (de 60 de cm ca în cazul de față) pentru a face cât de cât practicabil drumul de acces… Se face cumva “economie de combustibil”?!? De ce nu se verifică periodic starea tehnică și mecanică a utilajelor de transport marfă, persoane???... Multe, multe și mărunte…. întrebări.. multe..

Alți mineri, care sub protecția anonimatului spuneau că aceste ” tanchete” folosite încă de pe vremea „răposatului” trebuiau de mult scoase din traseu și cu acestea nu trebuiau transportate persoane.  ”Destinația mașinii nu este pentru transport persoane! Apoi, apare altă problemă… în mașina respectivă erau tuburi de oxigen alături de prese hidraulice…deci,  știți ce înseamnă asta?…deși chiar dacă corespund etic, nu sunt destinate transportului persoane,  plus că nici nu au așa ceva în cariere, cel puțin fizic…în acte poate exista,  dar așa e în carieră…pe aripă la tractor.,.pe grup..în cupă la volă,  până când… apare un dezastru… și după?”

”Fraților, am lucrat 25 ani alături de voi zi de zi, aceste camioane nu se mai fabrică de peste 20 ani, cele care  vă cară pe voi, sunt achiziționate din parcurile armatei romane (de la casări), și multe dintre ele sunt ale șefilor voștri, de se ocupă de semnarea contractelor de licitație ! Sau dacă nu, primesc sume colosale pentru semnarea contractelor !” a spus ieri, un alt ortac.

Într-un interviu acordat presei, fratele unuia dintre decedați acuză pe cei care trebuiau să se ocupe de mentenanță și de starea drumurilor. Așa cum se vede și din imaginile alăturate( vezi pozele de mai sus)  tanketele circulau prin noroiul de peste 50 cm.” Dacă drumurile erau făcute, nu mureau” . ”Are dreptate fratele unuia dintre decedați….” dacă erau drumurile făcute ” Nu se răstoarnă nici o mașină cât de veche ar fi cu 10-15 km /h. Aici vedem diferența dintre activitatea propriu zisa făcută de muncitori la locul de muncă unde nu a prins oameni sub vre-un taluz și elementarele drumuri pe care circula conducătorii ( dacă circulă).

Un alt lider sindical, Florin Cimpoieru a scris pe pagina sa de socializare  ,, Cei care vor plăti scump pentru această tragedie  ,nu sunt cei din Directorat. Ci ,, niște unii” care își asumă grave nereguli, riscuri uriașe pt personalul din subordine sau pt ei înșiși, pt un amarât de salariu. Si MERITĂ ce vor păți. Vor rămâne fără locuinte pt a plăti despăgubiri, vor umbla pe la Procuratură, prin Tribunale,pe la Criminalistică.  CEO va fi condamnată, amendată și apoi se va întoarce spre trepadusii ce ÎN ACTE SUNT VINOVAȚI ! Pentru că CEO nu are în buget despăgubiri de sute de mii de euro sau mai mult. Are regulamente care TREBUIE RESPECTATE ! Că tu, sef de echipă, de tură, de loc de muncă, accepți să lucrezi fără minime condțtii,fără personal minim necesar, punând în pericol VIAȚA colegilor, subalternilor, liniștea Și bunăstarea familiei tale până la urmă, arată ca ești un TÂMPIT… Iar asta se plătește.   În ceea ce priveste Directoratul, să stea liniștiți, va trece și asta, au fost  acoperiți de ( efectiv) CAMIOANE DE HÎRTII SI DOCUMENTE semnate de cei ce urmează a fi trași la răspundere după un eveniment ca acesta !  Problema este, dacă aveți vreun GRAM DE CONȘTIINȚĂ….dacă veți mai dormi noaptea,  gândindu-vă la tinerii aceia striviți de fiare contorsionate, însângerați, cu familiile distruse…acolo ar fi tragedia. D-lor Directori,  la d-voastră mă refer…ați dovedit din plin că nu o aveți”.

Accidentul de la Cariera Jilț Sud s-a soldat cu 16 victime, din care 14 salariați CEO, trei dintre  aceștia decedând. Unii dintre ei, au fost transferați în stare gravă la spitalul din Craiova și la alte spitale din zonă, pentru a fi salvați.

”SUNETUL MORȚII…..S-A AȘEZAT  PESTE JILȚ- SUD…….ESTE UN FIOR GREU DE EXPLICAT……NIMENI NU ȘTIE…….CE? CUM? DE CE? PLÂNG CU TOȚII….. UNII DOAR PENTRU CĂ ȘTIU……CĂ COLEGII LOR SUNT LA ANANGHIE……SUNT PRINȘI ÎNTRE “FIARE”……NU ÎNTRE FIARELE TANCHETEI CU CARE ERAU TRANSPORTAȚI……CI, ÎNTRE “FIARELE” SISTEMULUI CORUPT DIN CEO OLTENIA ….. SINCERE CONDOLEANȚE  FAMILIILOR ÎNDURERATE ! DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ-N PACE!” transmite Sindicatul liber RENAȘTEREA CEO.

Breaking news : 11. 28…

”MASURI ADMINISTRATIVE
In urma evenimentului care a avut loc in data de 17.01.2023, la Cariera Jilt Sud, Directoratul CE Oltenia a luat act de demisia domnului Gheorghescu Florentin din functia de Director al Sucursalei Miniere si a decis numirea domnului Paraschivu Ion in aceasta functie.
Domnul Paraschivu Ion a detinut anterior functia de director Directia Tehnica, director Directia Productie si director adj. Mecanic in cadrul Sucursalei Miniere, desfasurandu-si activitatea in cadrul sectorului minier incepand din anul 1990.
De asemenea, Directoratul CE Oltenia a decis schimbarea din functia de sef UMC Jilt a domnului Dancau Doru si numirea domnului Vulpe Viorel pe aceasta functie, precum si schimbarea din functia de sef al Carierei Jilt Sud a domnului Grecu Sorin si numirea in aceasta functie a domnului Turtoi Tiberiu.
Domnul Vulpe Viorel a detinut functia de inginer sef Productie la Sucursala Miniera si, anterior, sef Unitate Minera Jilt Nord, iar domnul Turtoi Tiberiu a detinut functia de sef schimb Sector” transmit cei de la CEO.
UPDATE:
”Transmit condoleanțe și întreaga mea compasiune familiilor celor trei muncitori care și-au pierdut viața în urma accidentului din mina Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia.
Sunt alături de muncitorii răniți și mă asigur că primesc îngrijiri cât mai bune.
La scurt timp după producerea tragediei i-am solicitat ministrului Energiei, Virgil Popescu, să meargă urgent la fața locului și am mobilizat autoritățile responsabile pentru a lua primele măsuri.
Cei vinovați trebuie să plătească!
În acest moment, atât Ministerul Energiei, cât și Ministerul Muncii, prin Inspecția Muncii, continuă verificările și cercetează cauzele producerii accidentului. Până la ședința de guvern de săptămâna viitoare am cerut să îmi fie prezentate primele date, concluzii și măsuri împotriva celor care se fac vinovați de producerea accidentului și soluții concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă în Complexul Energetic Oltenia.
Trebuie să ne asigurăm că astfel de situații nu se vor mai repeta!”  a transmis premierul Nicolae Ciucă.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share