Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Conferința Internațională Global Interferences of Knowledge Society 2024 – Universitatea ”Valahia” din Târgoviște

Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște a desfășurat astăzi, 24.10.2024, începând cu ora 10:00, în Amfiteatrul Paraschiv Vagu, Clădirea B a Campusului universitar, deschiderea celei de-a 5-a ediții a Conferinței Internționale Global Interferences of Knowledge Society 2024, eveniment ce se desfășoară în perioada 24-25 octombrie 2024.

Cu acest prilej, într-un cadru dinamic, sub lumina unei comunități academice devotate cercetării, Facultatea de Științe Economice a reunit peste 150 de experți, cadre didactice, doctoranzi și studenți din 11 țări, care au explorat împreună provocările și oportunitățile economiei contemporane.

Deschiderea oficială a fost marcată de mesajul Rectorului Universității „Valahia” din Târgoviște, conf. univ. dr. ing. Ioan-Corneliu SĂLIȘTEANU, careși-a exprimat aprecierea față de organizațiile partenere care au contribuit la succesul evenimentului, subliinind totodată rolul universității în generarea de idei noi și soluții care să contribuie la creșterea mediului economic și antreprenorial.

Președintele Senatului Universitar, conf. univ. dr. Claudia GILIA,a evidențiat importanța adaptării oamenilor la transformările economice și a deschiderii față de știință, afirmând: „Conferința de astăzi reprezintă o excelentă ocazie de a analiza evoluțiile recente din domeniul economic și financiar, într-o economie mondială aflată în continuă transformare. Schimbul de cunoștințe este esențial pentru progresul și inovația noastră colectivă.”

Decanul Facultății de Științe Economice, conf. univ. dr. Maria-Cristina ȘTEFAN, a declarat cu mândrie faptul căGIKS 2024 oferă o platformă de discuții menite să genereze soluții inovatoare și sustenabile în jurul provocărilor societății antreprenoriale.

Congresul a inclus sesiuni paralele de discuții, în care participanții au abordat teme variate, precum economia, inflația, tehnologia,sustenabilitatea, digitalizarea. De asemenea, GIKS 2024 a adus împreună cercetători din diverse culturi și tradiții economice, care au oferit perspective valoroase asupra economiei actuale globale.

La final, participanții au fost invitați să continue dialogul care să stimuleze colaborarea academică și profesională, întărind angajamentul Universității „Valahia” din Târgoviște de a contribui activ la dezvoltarea cunoașterii economice la nivel global.

 

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE

Distribuie acest articol Oficial Media
Share