Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Confirmărea virusului de pestă porcină africană în două gospodării din județ

Centrul  Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 17.06.2020, ora  15.00,  ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană în două gospodării din județ precum și pe raza unui fond de vânătoare, după cum urmează:

–   1 gospodărie în orașul Pucioasa;

–   1 gospodărie în localitatea Samurcași – comuna Crevedia;

–   1 caz pe raza Fondului de vânătoare 15 Brăteiu (pe teritoriul comunei Pietroșița).

Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din cele două gospodării afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităților. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.

În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț, pe raza fondului de vânătoare menționat, s-a dispus îndeplinirea tuturor activităților prevăzute în planul de măsuri aprobat astăzi.

 

Biroul de presă al Instituției Prefectului

Distribuie acest articol Oficial Media
Share