Conflict spontan într-un magazin din Târgoviște. Un tânăr de 17 ani a fost reținut
La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 17 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, în dimineața zilei de 31 martie a.c., polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște, la locuința tânărului.
Cu această ocazie, polițiștii au descoperit și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor două pistoale tip airsoft, 4 recipiente metalice cu CO2 și două obiecte tăietor-înțepătoare.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul zilei de 15 martie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în incinta unei unități comerciale din municipiul Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, tânărul, împreună cu fratele său, de 14 ani, ar fi agresat fizic un bărbat, de 29 de ani.
Totodată, prin faptele sale, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
Pe parcursul zilei de astăzi, 1 aprilie a.c., acesta va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.
Comunicat de presă
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/