Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Conflictele sunt percepute ca o amenințare pentru o familie

În perioda 23-25 august 2021, la Gărâna jud. Caraș-Severin, a avut loc o întâlnire cu familiile de preoți pe tema conversațiilor dificile în cuplu și familie.

„Firești, dar inconfortabile, conflictele sunt percepute ca o amenințare și un pericol pentru căsnicie sau pentru relațiile de familie.” (Domnica Petrovai)

Plecând de la acest pasaj provocator,  cele șase  cupluri participante, au descoperit cât de prețioase sunt momentele în care pare că totul o ia razna și sunt în mijlocul unui război împotriva celuilalt. Psihoterapeutul Domnica Petrovai care a răspuns cu drag invitației comunității greco catolice și i-a  însoțit în această descoperire și valorizare a momentelor dificile din familie.

”Am descoperit cu surprindere că neînțelegerile și discuțiile aprinse pe care le avem uneori cu soția/soțul sunt de fapt semnale care ne conduc, dacă reușim să ieșim din zona de confort și să „locuim” cu aceste stări, la nevoile neîmplinite ale soției/soțului. Am descoperit că după aceste momente furtunoase, reconectarea cu celălalt joacă un rol foarte important și previne posibile rupturi în cuplu. În sfârșit, am descoperit că iubirea nu „pică din cer”, ci este rezultatul contribuției și a muncii fiecăruia. Da, iubirea este un dar ce ne vine de la Dumnezeu, dar fără o participare angajată a celor doi ea se transformă doar într-o amintire a „ce bine era la început”. Suntem recunoscători lui Dumnezeu care a trimis binefăcătorul ce a făcut posibile aceste zile, Domnicăi Petrovai pentru navigarea profesionistă pe aceste subiecte, Preasfințitului Ioan pt încurajarea constantă și prezență la finalul acestor zile, precum și cuplurilor care au avut curajul și bucuria de a fi alături în acest demers de formare intelectuală și sufletească” se arată în mesajul Episcopiei  Greco – Catolice Lugoj.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share