Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniți la Bruxelles la un summit extraordinar, au dat undă verde adoptării de sancțiuni economice împotriva Belarusului și suplimentării listei de interdicții pentru oficiali și entități din cadrul regimului condus de Aleksandr Lukașenko, într-o serie de măsuri menite să răspundă la deturnarea unui avion comercial al companiei Ryanair, care efectua o cursă aeriană de la Atena și Vilnius, pentru arestarea unui jurnalist al opoziției.
Membrii Consiliului European au solicitat “eliberarea imediată” a celor doi și garantarea libertății de mișcare a acestora și liderii statelor UE au solicitat Organizației Internaționale pentru Aviație Civilă să investigheze urgent acest incident “inacceptabil și fără precedent”.
Cei 27 de șefi de stat sau de guvern mai solicită Consiliului UE să includă pe lista de sancțiuni persoane și entități din Belarus, să adopte “sancțiuni economice țintite” și să adopte măsurile necesare “pentru a interzice survolul spațiului aerian al UE de către companiile aeriene din Belarus și să prevină accesul în aeroporturile din UE ale zborurilor operate de aceste companii”.
Nu în ultimul rând, Consiliul European îndeamnă companiile aeriene din UE “să evite survolarea spațiului aerian” al Belarusului.
”Avem un pachet economic și de investiții de 3 miliarde de euro pregătit pentru Belarus, atunci când va deveni un stat democratic”, a declarat Ursula von der Leyen.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu