Se lucrează în forță la extinderea cu 1,5 km a rețelei de canalizare de pe Valea Sasului din satul Viforâta, comuna Aninoasa. De asemenea, se reabilitează și stația de pompare a apei potabile din comună și se extinde cu 2,8 km conducta de aducțiune a apei potabile, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Ambele obiective de investiții se derulează prin cel mai mare proiect cu fonduri europene din Dâmbovița, 𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐚𝐩𝐚̆ 𝐮𝐳𝐚𝐭𝐚̆, care se ridică la aproape #𝟒𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨. Valoarea lucrărilor din Aninoasa, prin acest program, este de aproximativ 6.200.000 de lei, primăria condusă de Vlăduț Niculae contribuind cu suma de 120.000 de lei.

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, susține la rândul său modernizarea comunei Aninoasa.
Anul trecut au fost finalizate lucrările pe mai multe străzi din satul Săteni, Consiliul contribuind cu 400.000 de lei din valoarea totală a lucrărilor de 1.100.000 de lei.
Anul acesta, în a 3-a sesiune de PJDL, sunt cofinanțate alte 3 proiecte:
– modernizarea de străzi;
– amenajarea unui loc de joacă la Grădinița Săteni;
– spații de recreere și loc de joacă în satul Săteni.
Cele 3 proiecte au o valoare totală de aproximativ 5.700.000 de lei, Consiliul Judeţean Dâmbovița asigurând 2.500.000 de lei.

Totodată, prin Programul Național „Anghel Saligny”, se înființează rețea nouă de canalizare pe 6 străzi și se reabilitează rețeaua existentă de pe alte 7. Suma necesară aici este de aproximativ 4.300.000 de lei.
Pe de altă parte, de la începutul acestei luni, se lucrează la modernizarea a 5 străzi din satul Săteni și a altei artere din satul Aninoasa.
Primăria Aninoasa are asigurată suma de aproximativ 8.800.000 de lei tot prin Programul Național „Anghel Saligny”.

Sursa: Corneliu Ștefan, pagina de facebook
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris | AUDIO
Ce mai poti citi
Încrederea românilor în sistemul sanitar este la pământ
Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei culturale a Județului Timiș pentru perioada 2023-2027
Prietenii Cuvântului și Muzicii i-au adus un prim omagiu lui Costy- POETUL IUBIRII, la el acasă