Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Consiliul Județean pune în dezbatere publică strategia de dezvoltare economică. Timișenii pot contribui activ la conturarea documentului strategic

CJ Timiș consultă comunitatea locală și mediul de afaceri în demersul său de a îmbunătăți calitatea vieții și atractivitatea județului. Instituția elaborează în această perioadă „Strategia de dezvoltare economică și socială a județului Timiș 2021-2027”, prin care se stabilesc direcțiile clare de acțiune pe care va trebui să se concentreze dezvoltarea județului în următorii șapte ani.

În contextul în care o strategie de dezvoltare trebuie să răspundă la nevoile locale de dezvoltare prin colaborarea și implicarea comunității, instituția invită timișenii și mediul de afaceri să contribuie efectiv la realizarea acesteia, prin completarea unor chestionare specifice până pe 20 mai 2021.

Chestionarele pot fi accesate pe site-ul Consiliului Județean Timiș și pe pagina de Facebook a Consiliului Județean, sau accesând direct următoarele link-uri:

 

– populație: https://www.surveymonkey.com/r/QRZSQZY

– mediul de afaceri: https://forms.gle/7iSLRr7gb824HFjA8

 

Consultarea publică va contribui la o mai bună înțelegere a contextului actual al județului, va contura o imagine de ansamblu reală a dinamicii din județul Timiș și va identifica provocările de dezvoltare relevante și actuale. Chestionarele sunt complet anonimizate și protejează identitatea respondenților.

„Punem preț pe feedback-ul timișenilor și al comunității de afaceri. Strategia de dezvoltare economică îi are ca beneficiari finali și este o absolută normalitate și necesitate a-i consulta în elaborarea documentului. Îi încurajăm să acceseze chestionarele cu încredere, să ne spună cum percep ei prezentul și viitorul județului”, subliniază președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Strategia este realizată în cadrul proiectului „Implementarea cadrului instituțional de dezvoltare strategică la nivelul județului Timiș”, MySMIS 135760/SIPOCA 784, contract de finanțare nr. 479/08.05.2020. Finanțarea este asigurată prin fonduri europene, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente. Obiectivul general vizează creșterea capacității de planificare strategică și de fundamentare a deciziilor de dezvoltare economico-socială și de mediu a județului la nivelul Consiliului Județean Timiș.

 

Data de începere a proiectului: 08.05.2020

Data de încheiere a proiectului: 08.11.2021

 

Valoarea totală a proiectului este de 564.060,00 lei (TVA inclus), iar structura finanțării proiectului este următoarea:

Cheltuieli totale eligibile proiect: 564.060,00 lei, din care:

  • finanțare nerambursabilă FSE: 479.451,00 lei
  • finanțare nerambursabilă BN: 73.327,80 lei
  • contribuție proprie CJT la cheltuielile eligibile: 11.281,20 lei

y

Distribuie acest articol Oficial Media
Share