Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Valahia din Târgoviște (UVT) a organizat astăzi, 9 iulie 2021, o consultare cu privire la conținutul programelor de studii de licență și masterat din cadrul facultății, în vederea corelării ofertei de formare a Universității Valahia cu cerințele actuale și de perspectivă ale pieței muncii la nivel județean și național.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate conținutul, obiectivele și rezultatele așteptate ale programelor de studii universitare de licență (Administrație Publică / Drept) și master (Administrație Publică Europeană / Dreptul Afacerilor).
La dezbatere a fost prezent, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, alături de reprezentanții UVT: conf. univ. dr. Constanța Mătușescu – decan, lect. univ. dr. Steluța Ionescu – prodecan, lect. univ. dr. Mihai Grigore – Director Departament Drept, conf. univ. dr. Claudia Gilia – Director Departament Științe Administrative și alte cadre universitare.
De asemenea, au participat: reprezentați ai Instituției Prefectului Dâmbovița, Primăriei Municipiului Târgoviște, Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Tribunalului Dâmbovița, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, reprezentanți ai mediului de afaceri.
Consiliul Județean Dâmbovița va promova alături de Universitatea „Valahia” din Târgoviște dezvoltarea de proiecte comune, schimburi de bune practici și susținere bilaterală a acțiunilor de valorificare a resurselor de cercetare ştiinţifică din cadrul universităţii, atât în scopul rezolvării unor probleme identificate la nivelul judeţului, cât şi al aplicării strategiilor şi politicilor de dezvoltare comunitară de către administraţia publică judeţeană.
Consiliul Județean Dâmbovița dorește să fie considerat în continuare un partener de încredere pentru conducerea UVT, profesori și studenți, în eforturile acestei instituții de învățământ superior de a construi și a asigura funcționarea unui sistem educațional performant.
Consultările de astăzi s-au încadrat în efortul universității de consolidare a edificiului unui învățământul superior bazat pe competențe.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan