Copiii învață pentru ei…nu pentru profesori, nu pentru părinți

Sunt o fire curioasă, privesc mereu cu atenție în jurul meu și îmi place să despic firul în 44. Sunt o optimistă, care încă mai crede că în fiecare om există ceva bun și că în univers lucrurile nu sunt întâmplătoare și totul este într-un echilibru perfect ( aici am început să am ceva dubii).

Statul la rând îmi îngăduie să observ și să ascult oameni fără să pară că o fac intenționat. Acum după atâta izolare este și mai palpitant să tragi cu urechea.
Dar să încep cu începutul. Stau la rând…în fața mea vreo 5 persoane, după mine vreo 10. Nu știu exact la ce mă gândesc, dar tresar când aud în spatele meu.

Poveste cu aromă de matematică…

– Slavă Domnului că am scăpat de gimnaziu. Profesoara de matematică a lui fi-miu e de groază. O femeie mai proastă ca asta nu am văzut.
– Dar pe cine are?
– Pe…..
– O are și băiatul meu, dar el o place.
– Fii serioasă! Cred că te minte. Le-a dat în fiecare săptămână temă pe weekend un test ca la evaluare de-a VIII-a. A început din septembrie și nu s-a oprit nici acum online. Nu le dă 4 dacă nu îl face, dar le dă câte un 10 la 3 teste rezolvate. Se poate? Cum de nu înțelege că weekendul este pentru odihnă? Am și sunat-o și i-am spus.
Ca să scurtez, mama a făcut-o praf pe profesoară pentru incompetență și tema de weekend, pentru că în weekend fiul avea meditații….la matematică…cu altcineva.

Respectă dacă vrei să fii respectat!

Dincolo de revolta față de jignirile aruncate profesoarei, dincolo de lipsa de respect a mamei, m-a revoltat ideea că un alt profesor îl meditează pe copil. Mi se pare incorect să accepți să meditezi un elev al unei colege. Este ca și cum i-ai nega munca, ca și cum ai spune că nu își face treaba. Fac precizarea că într-un oraș mic toată lumea cunoaște pe toată lumea. Nu este ca într-un oraș unde profesorii nu se știu între ei. Poate greșesc dar….mi se pare că acceptând te descalifici pe tine însuți/însăți.

Responsabilizarea, rețeta succesului

Oricum, de căpătâi rămâne atitudinea mamei. Personal atitudinea profesoarei chiar mi se pare responsabilă. Le oferă copiilor posibilitatea de a alege. Nu îi sancționează pe cei care nu rezolvă teste, dar îi recompensează pe cei care rezolvă. De fapt este vorba de responsabilizare.

Copiii învață pentru ei, nu pentru profesori, nu pentru părinți. Astfel copiii învață să își asume consecințele propriilor alegeri, învață că pentru orice succes e nevoie de muncă. Nu cred că mama s-a gândit astfel.
Colac peste pupăză, pe Facebook, o altă mămică a atacat profesorii din România, spunând că noi suntem singurii vinovați pentru generațiile care cred că totul li se cuvine, că nu trebuie să depună nici un efort pentru nimic. Că noi, profesorii ar trebui să facem educație copiilor pentru că familiile nu au pregătirea necesară.

Poftim? Insistă mămica că unicii vinovați suntem noi, profesorii pentru că familiile fac și ele ce pot. Sincer m-a surprins atitudinea ei. Cum să te absolvi tu, ca părinte, de orice responsabilitate vizavi de educația copiilor tăi? Prima școală a copiilor este familia. Acolo deprind primele valori, după cum tot de acolo vin cu pretenția de a li se face pe plac, de a face numai ce vor ei.

Este firesc ca atunci când intră în școală să fie deranjați de reguli. acolo nu mai sunt ei, ca indivizi, în centrul atenției. Atenția este distribuită pe toți elevii, iar regulile sunt aceleași pentru toți. Din această cauză se nasc conflictele dintre ei și profesori și, implicit, cele dinte părinți și profesori.
De fapt am constat că în societatea românească toată lumea este în conflict cu toată lumea și nimeni nu mai poartă un dialog fără să arunce cu acuze.

Noi, adulții, creștem copiii în această atmosferă. Cred ca este timpul să ne revizuim atitudinea și să ne asumăm faptele și consecințele lor. Consecința va fi că și copiii vor face la fel. Își vor asuma responsabilitatea pentru faptele lor și vor înțelege să suporte și consecințele faptelor lor.

Distribuie acest articol Oficial Media