Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, marele eveniment muzical al oraşului Târgovişte, a ajuns în acest an la cea de-a 56-a ediție.
Între 19 şi 21 noiembrie, de la ora 18, organizatorii apreciatei manifestări culturale îi invită pe iubitorii acestui gen muzical, în atmosfera romantic, creată la Cinematograful Independența, unde “romanța este dor”, cum ne spune sloganul acestei ediții.
Organizat neîntrerupt din anul 1968, Festivalul este, şi în acest an, o rampă de lansare pentru tineri interpreți şi compozitori din țară şi din diaspora, dar şi un prilej de a-i asculta pe cântăreții consacrați şi de a-i omagia pe seniorii domeniului.
Fiecare seară are o surpriză pentru public. În prima, de pildă, vor urca în scenă, între alții, premiații din 2022, Liliana Naciu şi Florian Popa, dar şi seniori ai romanței, precum Daniela Vlădescu sau Gina Pătraşcu. Între vedetele care vor bucura inima publicului se numără şi îndrăgitul Fuego.
Evenimentul de amploare este organizat de Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra”, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Nu ratați evenimentul muzical al toamnei, la Târgovişte!
Comunicat de presă
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ziua Națională a României, sărbătorită la Alba Iulia cu spectacole, reconstituiri istorice și foc de artificii | AUDIO
Ce mai poti citi
Sala 2 a Teatrului Național reprezintă moștenirea Capitalei Europene a Culturii
O nouă recunoaștere internațională! UPT, reprezentată în conducerea IFToMM
Mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu cu prilejul Zilei Naționale a României