Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cronica jocului cu CSM Reşiţa și declaraţiile lui Tavi Benga şi Alexandru Pelici

Derby-ul Banatului s-a încheiat nedecis în runda a IV-a a Ligii 2. A fost CSM Reşiţa – Politehnica 0-0 după un duel în care ambele echipe şi-au trecut în cont câte o bară.

Susţinută de galerie de pe dealul de deasupra tribunei a II-a a arenei “Mircea Chivu”, Politehnica a avut prima şansă mare de gol în minutul 11, când şutul lui Popovici a fost blocat în interiorul careului. 13 minute mai târziu Plazonja a avut ocazia de a se trece din nou pe lista marcatorilor pentru alb-violeţi, dar a fost ţinut în drumul spre poartă şi Cobrea a reţinut balonul. Un minut mai devreme Matulevicius a trimis periculos cu capul, dar pe lângă poartă în urma unei centrări bune în careu.

Cea mai mare ocazie a alb-violeţilor a venit însă în partea a doua, în minutul 67 Munteanu a fost lansat de Pamfile, a pătruns în careu, dar a trimis din unghi la încheietura barelor. Rosso-nerii au replicat la trei minute distanţă în manieră asemănătoare după o nouă lovitură liberă primită din preajma careului timişorean. Bagherea a reluat cu capul în bara din stânga lui Borbei iar balonul a revenit reşiţenilor, faza încheindu-se cu şutul lui Vădrariu pe lângă poartă.

Finalul a fost mai bun pentru amfitrioni, care au ţinut mingea departe de propria poartă. Un 0-0 care înseamnă opt puncte după patru jocuri pentru Politehnica Timişoara. Săptămâna viitoare echipa noastră are parte de un duel pe teren propriu cu concitadina Ripensia, partidă programată sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11, în etapa a V-a a Ligii 2.

CSM Reşiţa: Cobrea – Lungu (83, L. Acka), Dudea, Dumitraş, Vădrariu – Danci (cpt.), Boboc (83, Brînzan,) – Raşoveanu ** (64, Bagherea **), Dat * (83, Chera *), L. Buş – Matulevicius (72, Astafei). Pe bancă: Spînu ** – Vasiu, Breşneni, D. Ene. Antrenor: Alexandru Pelici

Politehnica: Borbei ** – Jurj *, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – Munteanu (71, Manea), Coadă (88, B. Vasile), D. Codrea, S. Popovici – Axente, Plazonja. Pe bancă: Fişteag – Sofran *, D. Andrei **, Toader **, V. Lolea **, Al. Popescu, D. Radu **. Antrenor: Octavian Benga.

***

Declaraţiile antrenorilor de după jocul CSM Reşiţa – Politehnica 0-0, meci din etapa a IV-a a Ligii 2.
Octavian Benga (Politehnica): E un rezultat de egalitate, un 0-0, de care mă declar puţin nemulţumit. Am venit să câştigăm la Reşiţa, s-a văzut şi din abordarea noastră, am încercat să jucăm ofensiv, am controlat jocul în cea mai mare parte a lui. În prima repriză am avut ocazii foarte mari de a marca. În a doua repriză mai puţine, chiar una-două, dar puteam să închidem jocul în prima parte prin cele patru-cinci situaţii mari de a marca şi puteam să câştigăm astăzi la Reşiţa. Îi felicit şi pe cei de la Reşiţa, mai ales pe Alexandru Pelici, care este prietenul meu, le urez succes în continuare, sperăm să adunăm puncte şi să ne menţinem in fruntea clasamentului. Fie că jucăm acasă sau în deplasare, vom trata toate jocurile la victorie. Sper să-i mulţumim pe suporterii noştri, care sunt fantastici, sunt peste tot alături de noi, chiar dacă nu au avut acces pe stadion. Asta inseamnă foarte mult pentru noi”

Alexandru Pelici (Reşiţa): “Înainte de a vorbi despre joc, vreau să vorbesc despre ceea ce se aude in spatele nostru şi vreau să Încep prin a mulţumi ambelor galerii. Fotbalul este pentru suporteri, să poată veni la stadion, să poată să-şi Încurajeze echipa şi să creeze o atmosferă de asemenea natură ca să iasă un joc frumos. Cred că a fost un joc frumos, cu ocazii de ambele părţi, rezultatul final pare echitabi. Au fost bare şi de o parte şi de cealaltă, ocazii de asemenea. Mergem Înainte, asta este, sunt multe curiozităţi la jocul acesta. Putem spune că a câştigat Banatul prin acest meci şi prin atmosfera creată. Felicit pentru fairplay ambele galerii. Vreau să dedic acest punct mamei mele, care ieri ar fi implinit 68 de ani. Am început bine, ne-am creat ocazii, ştiam că vine o echipă care are doi atacanţi foarte valoroşi, poate printre cei mai în formă din campionat. Ştiam că joacă reactiv, joacă pe spaţii, mult în spatele liniei noastre de fund, în multe momente am reuşit să contracarăm, dar au avut şi şansele lor, când au scăpat pe contraatac. Îl felici pe Tavi pentru startul de campionat, noi încă nu avem omogenitate, se vede, ei au păstrat un nucleu de bază, la noi au fost multe schimbări”. 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share