Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Cu Clarfon ai o nouă voce

Laringectomia constă în îndepărtarea integrală sau parțială a laringelui. Una dintre cele mai mari pierderi întâlnite în cazul unui pacient diagnosticat cu cancer laringian este reprezentat de alterarea sau chiar absenţa vocii. De aceea, tratamentul trebuie să aibă obligatoriu în vedere şi reabilitarea vocală, cu scopul obţinerii unei resonorizări a vocii şi a vorbirii pentru aceşti pacienţi.

Recuperarea fonatorie este un proces esenţial în vederea reintegrării profesionale şi în societate, pentru bunăstarea psihică şi pentru creşterea calităţii vieţii în general a pacientului laringectomizat. Laringectomia totală cu implant fonator reprezintă în momentul de față standardul de aur în tratamentul pacienţilor laringectomizați.

Este bine cunoscut faptul că operația de îndepărtare a laringelui reprezintă doar unul din elementele cele mai importante în ceea ce privește recuperarea după cancerul laringian. Un alt element, cu o similară importanță constă în aplicarea tratamentului corect pentru recuperarea vocii.

Principalele mijloace de reabilitare a vocii sunt reprezentate de: utilizarea vocii esofagiene, amplificatorul laringian extern (laringofonul) şi comunicarea traheo-esofagiană protetică, prin utilizarea unui implant fonator (proteză vocală).

Laringofonul sau Vibratorul Laringian este un dispozitiv medical folosit de cei care au suferit o operație de îndepărtare a corzilor vocale. Laringofonul se aşează în zona gâtului unde nu există cicatrici vizibile ale operatiei, identificându-se locul cel mai moale la palpare.

Implantul fonator are ca principiu crearea unei comunicări, a unei fistule controlate între trahee şi esofag, la nivelul căreia se montează butonul fonator. Acesta este un dispozitv cu valva de tip unidirecțional, se deschide dinspre trahee către esofag și prevăzut cu două flanşe care asigură stabilitatea protezei la nivelul fistulei traheo-esofagiene.

Clarfon și-a luat angajamentul să fie mereu alături de pacienții săi. Din acest motiv, la Clarfon ai posibilitatea să găsești cele mai bune dispozitive medicale în ceea ce reprezintă o recuperare de calitate a vocii.

Pentru că știm că poate să fie costisitor procesul de vindecare după laringectomie, acum, la Clarfon poți beneficia de decontare CAS pentru Canule Traheale, laringofoane și butoane fonatorii.

Casa de Asigurări DECONTEAZA suma de 2.415,40 lei pentru 2 bucăţi buton fonator/ an,

1.945,40 lei pentru 4 bucăţi canule traheale/ an, 774 lei pentru 45 bucăţi filtre umidificatoare HME/ 3 luni  și 1.420,83 lei pentru 1 laringofon/ 5 ani.

Clarfon este reprezentant Atos Medical, furnizor cu tradiţie de peste 36 de ani, lider mondial pentru proteze vocale având producţia în Suedia şi garantând pentru calitatea produselor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share