Cum ne eliberăm de nevoia autoinducerii de suferință

Cu toții avem probleme și facem greșeli în procesul de învățare, adaptare, iubire și prețuirii a vieții. A nu se întâmpla totul perfect sau așa cum ne dorim, stă în natura lucrurilor și în modul în care știm sau nu, să ne încredem în noi, și în dreptul nostru de a fi fericiți – având curajul de a crede în realitatea favorabilă a creației noastre mentale, inducându-ne prin ea fericirea și bucuria de a fi și a ne celebra iubirea.

Problemele noastre adevărate apar în viața noastră în momentul în care renunțăm să ne asumăm responsabilitatea pentru propria viață, pentru darurile pe care le primim și pentru erorile de judecată pe care le săvârșim prin hrănirea emoțiilor noastre negative și prin ne-iubire.

Prin hrănirea fricilor și a sentimentului vinovăției, nu facem altceva decât să ne cedăm puterea minții care să ne întoarcă împotriva inimii și să ne nege iubirea, pentru a trăi experiența, pierderii, a singurătății și a suferinței auto-induse.

Lăsându-ne mintea, gândurile și alegerile distorsionate de frici, nemulțumiri, neîmpliniri, supărări și vinovății:

– nu vom putea nici conștientiza și înțelege cauza erorilor noastre de judecată și atitudine față de noi, față de semeni și față de viață, și

– nici să vedem soluțiile care ne stau la îndemână pentru a ne elibera de poveri și a ne asuma viața, privind-o din prisma bucurie, a frumuseții și a clarității date de energia luminii iubirii noastre lăuntrice.

Fără a soluționa la timp problemele cu care ne confruntăm, adoptând atitudinea pozitivă a iubirii sau a acceptării și a asumării, și fără a ne îndrepta greșelile învățând din lecțiile lor, ele vor deveni un balast care ne va însoți peste tot în viață, iar povara pe care o vom cărăm după noi, va deveni tot mai grea, prin problemele noi pe care le vom tot adăuga la ele.

Pentru a scăpa de gândurile negative și vinovățiile induse de stări mentale și atitudini ce ne împovărează sufletul și viața cu dureri și neîmpliniri e nevoie să renunțăm la convingerile ce sunt potrivnice binelui nostru. E nevoie să ne detașăm de refuzul minții și de eschivele sale de a accepta adevărul inimii, pentru a ne putea privi cu sinceritate în oglinda sufletului, prin conștiința iubirii.

Când ne vom privi cu sinceritate în adâncul sufletului și vom recunoaște, că vina pentru neajunsurile, suferințele și neîmplinirile noastre, nu o poartă ceilalți, ci o purtăm chiar noi prin ostilitatea și lupta pe care o ducem împotriva inimii și a binelui noastre, vom înțelege că fericirea noastră stă în puterea de a iubi și de a ne prețui prin darurile pe care le primim, renunțând la a ne împotrivi iubirii și vieții.

Desigur, nu e ușor să renunțăm la a ne plânge suferința sau povara vinei propriilor probleme, neîmpliniri sau dureri, sau la a-i împovăra sau a-i face pe ceilalți să sufere doar pentru a primi confirmarea că și ceilalți duc durerea asemeni nouă. A conștientiza că suntem sursa propriilor nefericiri, este mai greu decât dacă ne detașăm de atașamente, proaste obiceiuri, vicii, frici, vinovății și nevoia de a suferi. Și asta pentru că a fi fericiți înseamnă a adopta atitudinea iubirii. Ori, nu putem recunoaște, prețui și asuma calea iubirii dacă ne lipsește experiența împlinirii și a frumuseții ei. E mai ușor să trăim cu sentimentul regretului, pierderii posibilității de a fi trăit fericirea prin decizia eliberării de suferință și mediocritate…sau, să ne debarasăm de vini și responsabilitatea propriei neasumări, aruncându-le în cârca celorlalți, decât să învățăm să ne concentrăm atenția asupra binelui și fericirii noastre, vindecându-ne sufletul de convingerea că durerea și nefericirea ne sunt predestinate.

Pentru a vedea propriile carențe, inabilități și defecte, pentru a le corecta și a renunța astfel la scuzele, fricile, vinovățiile și obiecțiile pe care mintea ni le servește, când ne împotrivește adevărului inimii și împlinirii iubirii și fericirii noastre – trebuie să ne eliberăm de nevoia de a ne induce suferința și de a căuta motive pentru a ne justifica eschiva de responsabilitatea iubirii ce ne cuprinde sufletul. Doar prin eliberarea de vinovății și frici, prin adoptarea iertării, asumării și atitudinii iubirii, putem trăi experiența transformării noastre spirituale, în lumina clarității înțelegerii esenței noastre divine și a conștiința iubirii.

Iubirea presupune eliberarea inimii și a sufletului de dominația minții și de manipulările sale prin prin frici. Fericirea înseamnă a ne asuma iubirea și a o lăsa să se împlinească în fiecare plan al vieții, prin fiecare gând, experiență, alegere, exprimare și faptă. Înseamnă a renunța la vinovăți, temeri și neajunsuri și a înceta să mai privim spre exterior și să căutăm vinovați și vinovății, pentru a ne justifica ne-iubirea sau ne asumarea împlinirii ei.

Acceptarea și asumarea împlinirii iubirii – înseamnă nu doar a conștientiza că noi suntem cauzele problemelor și a poverilor cu care ne confruntăm, ci a înțelege că limitele fericirii noastre se află în limitările emoționale a le credințelor pe care le avem, privind dreptul pe care îl avem să fim fericiți, dincolo de nefericirea pe care alții și-o induc, când nu vor să accepte dreptul nostru la fericire, dincolo de fericirea sau nefericirea lor.

A înțelege că fiecare om este responsabil de viața și fericirea sa și că nimeni nu are dreptul să-i împovăreze pe ceilalți prin vinovății sau prin povara alegerii și inducerii propriei suferințe – înseamnă a înțelege că soluția ieșirii din zona suferințelor și a nefericirilor auto-induse se află în inima noastră.

Iubirea este în noi. Ea așteaptă doar să o eliberăm din colivia minții pentru a ne îmbrățișa traumele și rănile sufletești, și apoi, după ce ne împlinește viața, să o lăsăm să se extindă și în afara noastră, cuprinzându-i pe toți cei pe care lumina ei îi atinge.

Când vom renunța la a mai aștepta soluții sau confirmări din afară sau ca alții să rezolve ceea ce noi nu avem curajul să împlinim sau să asumăm – vom înțelege că tot ceea ce alegem să iubim din toată ființa poate deveni realitatea noastră fizică palpabilă, în măsura în care credem că ni se cuvine și merităm prin ele să fim fericiți.

De vom continua să ne hrănim sentimentul vinovăției și ne vom lipsi de curajul asumării propriei iubiri, de fiecare dată vom pierde lecțiile de viață și vom dezvolta atașamentul față de nevoia de a ne victimiza și a suferi decepții, pierderi și neîmpliniri. Vindecarea începe din momentul în care începem să ne uităm la fricile și rușinea care ne induc durerea pierderii sau neîmplinirea inimii.

Fără conștientizare și asumarea experienței, a gândirii, a atitudinii pro-active și acțiuni pozitive, pline de credință, entuziasm, bucurie și credință, manifestate prin conștiința iubirii  și fără renunțarea la atitudinea neîncrederii de sine, a suferinței, a negativității, a fricii, a vinovăției, a neasumării sau a împotrivirii față de propriul bine – pentru noi nu va există nici vindecare de suferințe, nici liniștea inimii, nici pacea sufletului și nici fericire.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media