Persoanele fizice își pot plăti obligațiile fiscale și prin intermediul www.ghiseul.ro. Prin înrolarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în Ghiseul.ro, contribuabilii persoane fizice pot efectua online plata taxelor și impozitelor pe care le datorează către ANAF, cum ar fi: impozitul pe venituri din salarii sau din folosința bunurilor, impozitul pe venituri din dividende, dobânzi, premii, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală sau din activități agricole. Totodată, pot fi plătite online contribuțiile pentru asigurări sociale de stat datorate de asigurați, precum și amenzile judiciare.
În prezent, există și posibilitatea achitării obligațiilor fiscale în numerar sau prin card bancar la casieriile unităților Trezoreriei Statului, prin virament (ordin de plată, internet banking etc.) sau prin mandat poștal.
Sebastian Burduja (PNL), ministrul cercetării, inovării și digitalizării: „Suntem convinși că prin punerea la dispoziția românilor a aplicației ghișeul.ro, toate aceste cifre se vor îmbunătăți semnificativ, iar creșterea numărului de utilizatori va fi și mai mare în perioada următoare. Aplicația Ghișeul.ro este rezultatul unui efort de mai bine de un an, fiind efectuate peste 650 de teste de utilizatori sau de securitate cibernetică”.
Începând cu anul 2022, au fost adăugați aproape 350 de mii de utilizatori, iar de la 1 ianuarie 2023 au fost înregistrate peste 65.000 de conturi noi, media fiind de 3000 de conturi create în fiecare zi. În prezent există 1300 de instituții interconectate, de la nivel central și local, care furnizează aproximativ 400 de servicii publice în platformă. În ceea ce privește zona rurală, cu o rată de înrolare de 30%.
Cum plătești taxele și impozitele cu noua aplicație mobilă ghișeul.ro
Dacă ai decis că este vremea să îți plătești toate dările către stat exclusiv online, Ghiseul.ro este aplicația de care ai nevoie și pe care o folosești într-un mod simplu și ușor. Cea mai ușoară opțiune este să plătești fără a utiliza un cont, fiind nevoie doar de CNP-ul tău și desigur de un card bancar.
Fără autentificare se pot plăti o gamă largă de taxe și impozite precum și alte plăți către instituții publice, de la amenzi, taxă pașaport, plăcuțe de înmatriculare și există și opțiunea Vreau să plătesc altceva, pentru tine sau pentru o rudă. Vei alege orașul, instituția către care se face plata, tipul taxei și alte date despre plată.
A doua opțiune este să îți creezi un cont de utilizator pentru a avea un istoric de plăți și alte beneficii. Un tutorial complet găsești pe ghiseul.ro aici, iar pe scurt aceștia sunt pașii:
- Alege secțiunea “Creare cont” din platforma www.ghiseul.ro
- Introdu CNP-ul și apasă butonul Verificare CNP
- După validarea CNP-ului vei introduce datele personale, numărul de telefon și adresa de e-mail pe care primești datele de logare
- Introdu numărul de 16 cifre aferent cardului bancar, în vedere validării identității tale
- Primești de la SNEP – Ghișeul.ro datele de logare
Descarci aplicația de aici:
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Ciobanii au ieșit la protest: ”Vă rugăm să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi”
Transhumanța este în pericol! Cine are interes să ne distrugă? Ciobanii români își plâng oile sacrificate fără voia lor
Gura de Rai din Bucegi și Panteonul de la Căscioarele – Liniile geoenergetice
S-a semnat transferul bombă – Mihai Popescu luat de Becali la FCSB
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Meteorologii ANM anunță vreme de plajă și în luna septembrie. Prognoza meteo în săptămâna 26 august – 2 septembrie
LIFE STYLE
Cum ne putem construi un sistem imunitar puternic. Alimente care ne ajută să creștem imunitatea
Mihaela Bilic: Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
Te-ai întrebat vreodată dacă stresul și traumele din trecutul tău te-ar putea îmbolnăvi? O discuție cu doctor Gabor Mate și Dr. Sanjay Gupta, neurochirurg
Celentano din Las Fierbinți, schimbare radicală. ”A început să se moară în jurul meu din nimic”
DESTINATII
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Experiențe de neuitat pentru 22 de tineri care au participat timp de 5 zile într-o tabără montană
O nouă serie de 40 de tineri s-a bucurat de secretele Munților Bucegi într-o tabără de voluntariat
100 de tineri din 5 județe au învățat primii pași de adaptare în natură la poalele munților Bucegi
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dăruiește Viață continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie
Îmbătrânirea este asociată cu o calitate a vieţii crescută, care garantează demnitatea umană
Uleiul de cătină, medicamentul trimis de Dumnezeu sau aurul lichid, ajută la combaterea cancerului și este un puternic vindecător
La nivel global, 1 din 4 adulți și 81% din adolescenți au un nivel insuficient de activitate fizică
Povestea unei femei care a trecut prin Histerectomie: ”Nimic nu mai este la fel, o traumă pe viață!”
Cât zahăr se găsește într-o sticlă de Fanta Orange vândută în România
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele Cetății Târgoviște, program 8 septembrie: Concert susținut de Lora, Trooper, Faydee, Carla”s Dreams
Oby INK Academy continuă înscrierile la cursurile de tatuaje ale grupei a IV-a
Jandarmii vor fi la datorie și în acest an la serbările naționale de la Țebea