Cum putem evita epuizarea fizică şi psihică?
Oboseala este un stimul care îl anunță pe om să o lase mai moale și să se încarce. Aceasta este lipsa energiei și vine ca un semn de reîncărcare prin somn, mâncare şi calmare.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, datorită sau din cauza tehnologiei tot mai avansate din zilele noastre, oamenii obosesc tot mai mult mental, și tot mai puțin fizic, pentru că mintea lor este din în ce mai mult solicitată. Astfel, mentalul fiind obosit, va îngreuna sau încetini și funcțiile fizice. Până și mâncarea se digeră mai greu la un mental aglomerat.

“Prin celulele sale puse cap la cap, peste 50 de trilioane la număr, care se luptă secundă de secundă pentru bunăstarea noastră fizică şi psihică, corpul uman este precum o baterie, formată din mici acumulatori, care se poate descărca precum telefonul mobil. Dacă este folosit multilateral şi în exces, bateria se termină mai repede, iar dacă nu găsim momente când să ne încărcăm bateriile, corpul nostru va ceda. Cantitatea de energie din corp este incorect distribuită și, mai rău, nu este colectată în mod corespunzător pentru că nu este un scop mai mare decât munca exterioară. Acești acumulatori apar descărcați sub forma oboselii pe care o avem după o zi cu mai multe evenimente fizice, emoționale sau procese psihice. Oboseala este resimțită, omul doarme și își revine”, explică psihologul Alexandru Pleşea.
Zece recomandări ale psihologului care ne vor ţine departe de epuizare
1. Evită mișcările fizice nenecesare (de ex: sportul doar ca să arați bine).
2. Evită să te gândești aiurea, adică să stai în iluzii.
3. Evită să te vezi cu oameni doar de dragul plăcerii.
4. Evită să iei lucrurile personal.
5. Evită să vorbești cu tine, prin dialog interior.
6. Caută soarele și energia lui, eventual să te uiți și la el.
7. Caută să vorbești doar despre ce contează, nu să pierzi vremea vorbind.
8. Caută să dormi și mănânci doar cât este necesar.
9. Caută trăirile, emoțiile pe care tu le vrei, nu cele care vin din afară.
10. Caută să nu trăiești/gândești/funcționezi în extreme: bine – rău, cald – rece, pozitiv – negativ etc.
Verificând aceste lucruri, oboseala se poate transforma, într-un anumit ritm, în energie, iar aceasta o poți folosi spre lucrurile care îți sunt ție utile sau frumoase în viață, conchide psihologul Alexandru Pleşea.
Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia
Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26 a început la Cincu
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!