Prin includerea capitolului REPowerEU în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România și-a asumat o serie de reforme și investiții ce trebuie implementate până la finalul anului 2025.
Un an mai târziu, în decembrie 2024, după numeroase bâlbe și erori de gestionare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a reușit, în cele din urmă, să lanseze primul apel de proiecte I4. Însă ghidul de finanțare aferent acestui apel a fost puternic criticat de societatea civila, instalatori, asociații și toți cei care au încercat să înțeleagă mecanismul de finanțare prin REPowerEU.
Investiția I4 este structurată în două etape:
1)Etapa I: Se adresează consumatorilor vulnerabili de energie și include două componente:
- Componenta A: Instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW și a unor sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabilă de cel puțin 5 kWh.
- Componenta B: Instalarea de sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabilă de cel puțin 5 kWh pentru persoanele fizice, inclusiv cele vulnerabile, care dețin deja un sistem de panouri solare cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW
2) Etapa a II-a: Se adresează populației generale care nu deține niciunul dintre cele două sisteme menționate anterior și presupune instalarea de noi sisteme de panouri fotovoltaice cu o capacitate netă de cel puțin 3 kW și a unor sisteme de stocare a energiei electrice cu o capacitate utilizabilă de cel puțin 5 kWh.
Conform calendarului asumat prin PNRR, pe acest program I4, până la sfârșitul trimestrului IV din 2025 trebuie plătite 122.000 de bonuri valorice pentru instalarea de sisteme fotovoltaice și/sau sisteme de stocare a energiei electrice.
APCE a solicitat clarificări Ministerului și, în urma analizei răspunsurilor primite, constatăm următoarele:
- Depunerea proiectelor pentru etapa I s-a prelungit și se va încheia la 3 aprilie 2025.
- Ulterior, urmează procesul de contractare, care va dura aproximativ două luni, incluzând verificări și contestații.
- Etapa de implementare trebuie finalizată până la 30 septembrie 2025, ceea ce înseamnă că instalatorii au la dispoziție cel mult patru luni pentru a implementa primele 80.000 de vouchere.
- Cele 42.000 de vouchere din etapa a II-a sunt deja compromise, având în vedere că această etapă trebuia să înceapă în februarie 2025, însă doar după finalizarea etapei I, pentru a putea folosi eventualele sume rămase disponibile.
Canibalizarea programelor Casa Verde 2024 si REPowerEU este o realitate
MIPE a avut la dispoziție toate resursele necesare pentru a asigura utilizarea eficientă a fondurilor obținute încă din 2021 și realocate în 2023 prin REPowerEU. Cu toate acestea, modul în care este gestionat programul sugerează o lipsă de voință clară sau nepricepere din partea autorităților. APCE nu poate trage decât o singură concluzie: MIPE are probleme serioase privind accesarea fondurilor alocate României prin PNRR, capitolul 14 – REPowerEU, reducând astfel gradul de absorbție al fondurilor nerambursabile, în valoare de peste 610 milioane de euro, fonduri disponibile prin componenta de grant, nu prin împrumut.
Cine plătește pentru acest eșec?
În această ecuație rămân mai multe întrebări fără răspuns:
- Ce se va întâmpla cu eforturile financiare, timpul și cheltuielile firmelor care au depus dosarele pentru validarea ca instalatori în cadrul REPowerEU?
- Cum vor fi compensate persoanele fizice care au investit timp și bani pentru a accesa aceste finanțări?
- Cum justifică MIPE orele de muncă dedicate unui mecanism care acum se prăbușește?
- De ce au fost alocate sporuri salariale de 50% pentru angajații implicați în gestionarea fondurilor europene, în condițiile în care, programul se află în colaps?
”Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) solicită MIPE măsuri imediate pentru remedierea deficiențelor și asigurarea absorbției eficiente a fondurilor alocate României prin REPowerEU” a transmis Dan Pîrșan președintele Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (A.P.C.E.)
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Top 5 motive pentru care să înveți să cânți la un instrument de suflat
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
SPIRITUALITATE
Acolo unde sunteți testați, acolo sunt problemele
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Împreună pentru un viitor fără tuberculoză
Ce reprezintă părțile corpului tău
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua Poliției Române, marcată printr-o ceremonie festivă la Târgoviște
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița – Se oprește apa în comuna Șotânga
Ghid online cu date de contact actualizate – contact.co.ro