Cum te poți îneca în apă până la genunchi și cum să eviți asta pe litoralul Mării Negre

Nu e nevoie de un atac de cord, de epilepsie sau de alcool. Uneori e nevoie doar de un curent, un val și câteva secunde de panică. Iată cum reușește apa “de gleznă” de pe litoralul românesc să ucidă, în fiecare sezon, oameni perfect sănătoși.

Scenariul care nu are logică până îl vezi cu ochii tăi

În fiecare vară se repetă aceeași poveste: un om sănătos, fără nicio boală cunoscută, se îneacă la câțiva metri de mal, în apă în care, în mod normal, ar putea sta liniștit în picioare. Familia rămâne șocată, iar în primele ore toată lumea caută o explicație “serioasă” … un infarct, un AVC, o criză, poate alcoolul. Foarte des, ancheta nu găsește nimic din toate astea.

Motivul nu ține de medicină, ci de felul în care se mișcă apa mării chiar în locul acela, în ziua aceea.

Litoralul românesc are un fund marin plin de bancuri de nisip, șanțuri ascunse și pante foarte line, care se schimbă de la un sezon la altul și uneori de la o săptămână la alta. În anumite condiții de vânt și val, această morfologie a fundului mării poate crea, chiar și în apă mică, forțe suficient de puternice cât să dezechilibreze și să tragă sub apă un om care nu are absolut nicio problemă de sănătate.

1. Bancurile de nisip și “groapa” ascunsă din spatele lor

Litoralul românesc, mai ales zonele cu plajă lată și pantă foarte lină (Mamaia, Eforie, Costinești, Vama Veche), are frecvent unul sau mai multe bancuri de nisip paralele cu țărmul, formate de acțiunea valurilor. Între bancul de nisip și mal se formează adesea un șanț (trough) — o zonă mai adâncă decât apa din jur, uneori cu 40-70 cm mai adâncă, invizibilă de la suprafață pentru cineva care intră în apă mergând.

Un înotător mediu, care crede că “merge pe fund” pas cu pas, poate ajunge brusc într-o zonă unde apa îi trece de cap — nu pentru că marea “s-a adâncit” pe distanță mare, ci pentru că a trecut peste marginea unui banc direct în șanțul din spatele lui. Diferența de nivel se poate produce pe o distanță de sub un metru.

2. Curenții de întoarcere adevăratul vinovat din spatele majorității tragediilor

Dacă e un singur lucru pe care orice turist ar trebui să-l înțeleagă înainte să intre în Marea Neagră, acesta e curentul de întoarcere, cunoscut internațional drept “rip current”.

Funcționează simplu, deși pare contraintuitiv. Valurile împing constant apă peste bancul de nisip, spre mal. Toată apa aceea se adună în șanțul dintre banc și țărm și, la un moment dat, trebuie să găsească drum înapoi spre larg. De obicei îl găsește printr-o spărtură mai îngustă a bancului, acolo unde apa întâmpină cea mai mică rezistență. Prin spărtura aceea se formează un fel de vână de apă, îngustă dar surprinzător de puternică, care curge dinspre mal spre larg.

Ce o face periculoasă e combinația de factori: poate depăși ușor viteza cu care înoată un om obișnuit, are de multe ori doar câțiva metri lățime, așa că victima nu realizează că a intrat într-un culoar anume, simte doar că “marea o trage”  și, cel mai important, funcționează la fel de bine și în apă de un metru, nu doar în larg. Nu ai nevoie de adâncime ca să fii prins de un astfel de curent.

Iar instinctul aproape al tuturor oamenilor prinși într-un rip current e greșit: încearcă să înoate direct spre mal, contra curentului. Exact asta îi epuizează cel mai repede. Curentul nu te trage la fund te trage spre larg, pe orizontală, prin apă în care, teoretic, ai putea sta în picioare, dacă n-ai fi împins constant de o forță laterală atât cât să-ți pierzi echilibrul.

3. Valul care te trântește și nisipul care fuge de sub tine

Pe porțiunile unde plaja coboară mai brusc, se întâmplă des în zona Eforie Nord, dar și pe alocuri în Constanța, valurile nu se sting treptat pe măsură ce se apropie de mal, ci se prăbușesc dintr-odată, chiar lângă țărm. Fenomenul e cunoscut ca “shore break”.

Un val de jumătate de metru care se sparge direct peste un om aflat în apă până la genunchi îl poate trânti instantaneu cu fața în apă și îi poate tăia respirația pentru o clipă. Imediat după, apa care se retrage — backwash-ul — îl trage câțiva metri spre larg, pe un fund de nisip devenit brusc alunecos. Un adult dezorientat, cu apă în nas și în gură, care încearcă să se ridice tocmai când vine următorul val, poate trece de la “mă distram în apă” la o urgență reală în mai puțin de un minut. Fără nicio boală implicată doar fizica unui val prost calculat, atât cât să cadă fără puteri.

4. O singură gură de apă pe gât poate bloca respirația chiar dacă ai capul deasupra apei

Aici e partea pe care puțină lume o știe, deși explică multe din cazurile aparent “inexplicabile”.

Când apa ajunge brusc pe căile respiratorii , de exemplu exact în clipa în care un val te ia pe nepregătite și tragi aer în piept chiar când fața îți e sub apă, corpul declanșează un reflex de apărare numit laringospasm: corzile vocale se închid brusc, ca să împiedice apa să ajungă mai departe, spre plămâni. Reflexul e util în teorie, dar în practică poate deveni el însuși problema, pentru că închide și calea de acces a aerului. Practic, chiar dacă în secunda următoare capul îți iese la suprafață și ai aer disponibil în jur, o vreme nu poți respira deloc, pentru că propriul corp ți-a “încuiat” gâtul.

La asta se adaugă și partea de panică pură. O gură de apă înghițită pe nas sau pe gât declanșează instant tuse, sufocare și o senzație acută de lipsă de aer, genul de reacție care, la un om aflat deja în picioare instabile pe un nisip mobil, cu un val următor pe urmele lui, e suficientă ca să-i taie complet coordonarea. Nu mai gândește “trebuie să mă ridic și să respir calm”, ci intră direct în panică, ceea ce îl face să inspire convulsiv exact în clipa în care ar trebui să nu o facă și să înghită și mai multă apă.

Tocmai de-asta un om poate ajunge în dificultate reală într-o apă de 50 de centimetri, în care fizic ar putea sta drept fără nicio problemă: nu se îneacă pentru că apa e prea adâncă, ci pentru că, pentru câteva secunde, corpul lui blocat de propriul reflex de protecție și copleșit de panică, pur și simplu nu reușește să tragă aer. Iar câteva secunde, într-o secvență de valuri care vin unul după altul, sunt suficiente ca să transforme un moment stânjenitor într-o urgență reală.

5. Înecul nu arată deloc așa cum crezi

Aproape toată lumea își imaginează înecul după filme: brațe fluturate disperat deasupra capului, țipete, stropi în toate direcțiile. În realitate, majoritatea înecurilor arată exact pe dos și tocmai de-asta trec neobservate.

Corpul, aflat sub asfixiere, își folosește toată forța musculară disponibilă ca să împingă capul deasupra apei pentru o gură de aer, nu ca să facă semne. Gura ajunge la suprafață doar o fracțiune de secundă, cât să apuci o gură de aer, nu cât să strigi. Brațele se mișcă în jos și lateral, apăsând apa pentru a împinge corpul în sus, nu fluturând vizibil, așa cum ne-am obișnuit să credem.

Rezultatul e că un om se poate îneca la 15-20 de metri de mal, în apă în care alți oameni stau relaxați și vorbesc, în tăcere completă, sub privirile a zeci de persoane, în mai puțin de un minut. Nu pare o urgență. Arată ca cineva care se bălăcește ciudat.

6. Vântul pe care nu-l bagi în seamă

Când vântul bate dinspre uscat spre mare — se întâmplă frecvent vara pe litoral, în anumite zile — el împinge la suprafață apa dinspre mal spre larg, peste curenții deja creați de valuri. Cineva relaxat pe o saltea gonflabilă sau pe o cameră de tractor, convins că e în siguranță pentru că “stă deasupra apei”, poate fi dus zeci sau chiar peste o sută de metri de mal în doar câteva minute, fără să simtă nimic dramatic. Doar o derivă lentă, constantă, aproape imposibil de sesizat din interiorul ei.

De ce nu auzim despre asta

Salvamarii de pe litoral și cei care studiază siguranța plajelor de la Marea Neagră știu foarte bine că o parte însemnată a înecurilor se leagă direct de acești factori : curenți, bancuri de nisip, valuri de țărm și nu de vreo problemă medicală. Diferența e că un infarct lasă urme clare pentru un medic legist. Un curent de întoarcere nu lasă nimic. Ancheta nu găsește nicio patologie pentru simplul motiv că nu există niciuna de găsit, victima a fost, din punct de vedere fiziologic, complet sănătoasă până cu câteva minute înainte.

Ce poți face, concret, data viitoare când mergi la plajă

Nu conta pe cât de mică pare marea, contează cum se mișcă, nu cât de adâncă e. Steagul roșu ridicat de salvamari înseamnă exact asta, indiferent cât de liniștită arată apa cu ochiul liber.

Dacă simți la un moment dat că ești tras spre larg, nu te lupta să înoți direct spre ma o să obosești mai repede decât reușești să câștigi teren. Înoată câțiva metri paralel cu țărmul, ca să ieși din culoarul curentului, și abia apoi îndreaptă-te spre plajă.

Înainte să lași copiii sau pe cineva neexperimentat să intre în apă, uită-te tu însuți un minut-două la mare: bancurile de nisip și șanțurile din spatele lor se văd adesea din diferența de culoare a apei, mai deschisă la culoare deasupra bancului, mai închisă în șanț.

Nu te lăsa liniștit de faptul că sunt mulți oameni în jur în apă, tocmai pentru că înecul real e tăcut, poate trece neobservat chiar și într-o zonă aglomerată. Ori semnele tale sunt ineficiente, ori oamenii cred că te joci, te bălăcești.

Iar saltelele gonflabile sunt utile pentru joacă, nu pentru siguranță un vânt dinspre larg le poate scoate repede din zona supravegheată de salvamari, fără ca tu să realizezi cât de departe ai ajuns.

Fumul provenit din incendiile de vegetație poate afecta sănătatea respiratorie

Am intrat într-o perioadă energetică extraordinară, în care sufletul nostru primește onorul

Cristi Iordache

Cristi Iordache este jurnalist, scriitor, editor și explorator, cu activitate în presa online, mediul editorial și zona de documentare independentă a fenomenelor naturale, culturale și spirituale. Autor al volumelor „Al treilea dor” (Editura Eminescu, București, 2008) și „Tehnici de (ne)rezistență” (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2010), Cristi Iordache a publicat în reviste, culegeri de proză și publicații naționale. Implicat activ în expediții și explorări pe 4 continente… Citește profilul complet al autorului.