Prefectul județului Dâmbovița, în aplicarea prevederilor Ordinului Ministrului Agriculturii și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020, publicat în M.O. nr. 320/16.04.2020, pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, a emis Ordinul nr. 241/27.04.2020 privind constituirea comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole în urma fenomenului meteorologic de secetă pedologică din anul 2020.
Conform Ordinului Prefectului, sunt stabilite atribuțiile pe care le au primarii în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență.
Astfel, deţinătorii de terenuri agricole ale căror suprafeţe cu culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafeţele destinate producţiei vegetale vor depune înştiinţări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în termen de 3 zile de la producerea distrugerii sau vătămării culturilor agricole deţinute.

În baza înştiinţărilor, comitetul local pentru situaţii de urgenţă va întocmi un raport operativ cu pagubele la culturile agricole, asociate fenomenului meteorologic de secetă pedologică în termen de maximum 24 de ore de la înregistrarea înştiinţărilor, pe care îl transmite către Centrul operaţional din cadrul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi către Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice din judeţ.
Comisia stabilită prin Ordinul Prefectului nr. 241/27.04.2020, formată din reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Dâmbovița, ai Direcției de Agricultură Dâmbovița și ai ISU „Basarab I” Dâmbovița se vor deplasa în teren pentru constatarea și evaluarea pagubelor la culturile agricole.
Ca urmare, reprezentantul direcţiei pentru agricultură judeţene,va întocmi un raport centralizator privind calamităţile generate de seceta pedologică, pe care îl va transmite către Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în vederea promovării și a finanțării acțiunilor și măsurilor urgente de intervenție în vederea înlăturării efectelor fenomenului de secetă pedologică la culturile agricole.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Respectați indicațiile autorităților: prioritatea rămâne protejarea vieții și reducerea riscurilor pentru populație
PES Dâmbovița și-a ales conducerea
FOLCLOR DE MĂRȚIȘOR – Spectacol Ansamblul „Timișul” Tineret