Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit

De multe ori, mai întâi se destramă destinul și apoi sănătatea. La baza acestui fenomen se află o problemă cu sufletul – sufletul dumneavoastră este infectat, întinat cu supărări, ură, condamnare…

Ce să faceți în acest caz? Începeți de la căință, de la regretul pentru faptele, gândurile și sentimente greșite, apoi – iertarea și schimbarea caracterului.

Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit. Din acest motiv, orice act de căință trebuie să ducă la iubire, în cele din urmă. Nu ne cerem iertare pentru că avem orgoliu, suntem aroganți sau condamnăm oamenii. Ne cerem iertare pentru faptul că noi, prin aroganță, condamnare, senzația de superioritate, am renunțat la iubire, ne-am dezis de iubire de dragul statutului, al importanței de sine și pentru a ne proteja.

Când ne cerem iertare pentru că ne-am îmbolnăvit, ne-am comportat greșit, pentru că suntem orgolioși, geloși, o astfel de căință este ineficientă, nu are niciun rost. De aceea, nu are rost să te căiești, când nu vrei să faci, să schimbi nimic. Rugăciunea fără fapte este moartă. Din acest motiv, sensul căinței este propria schimbare, întoarcerea la iubire, restabilirea sistemului de priorități.

Pentru a ne schimba, trebuie să ne concentrăm pe iubirea care ne unește cu Dumnezeu și din acest motiv căința înseamnă durerea din cauza a ceea ce am făcut și iubirea care ne va ajuta să o depășim.

Ce înseamnă regretul trecutului? Neacceptarea voii divine, adică o ură ascunsă față de Dumnezeu. Apropo, chiar la oamenii care sunt atașați de un destin fericit apare frecvent o neacceptare incontrolabilă a ceea ce sa întâmplat.