Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”Dacă se va dovedi că focul a fost pus în mod intenționat, fapta reprezintă infracțiune conform legii”

Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în această după amiază în Parcul Natural Văcăreşti, cu degajare masivă de fum.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Comisariatului Municipiului București au ajuns la fața locului, unde reprezentanții ISU acționau, deja, pentru stingerea incendiului. Echipele de pompieri au intervenit cu mai multe autospeciale.
În prezent, incendiul a fost lichidat și nu s-au înregistrat victime.
Comisarii GNM investighează și verifică pagubele aduse asupra mediului, în condițiile în care focul s-a manifestat pe o suprafață de peste 15.000 mp, fiind amplificat de vântul care bate cu 20 km/h.
GNM a început un control la administratorul ariei protejate, pentru a verifica modul în care acesta și-a îndeplinit obligațiile legale și contractuale care țin de paza, protecția și monitorizarea parcului natural. De asemenea, comisarii GNM au anunțat deja Poliția Română. Dacă se va dovedi că focul a fost pus în mod intenționat, fapta reprezintă infracțiune conform legii.
„Acest incendiu reprezintă o lovitură cumplită pentru ecosistemele din Parcul Natural Văcărești, mai ales în această perioadă, când natura se trezește la viață. Vom aștepta rezultatele anchetelor Poliției ISU și GNM, dar vreau ca un lucru să fie foarte clar: noi nu am acordat administrarea PNV pentru ca astfel de lucruri să se întâmple. Administratorul are responsabilități și obligații foarte clare în contractul de atribuire în administrare, iar PMB trebuie acum să ne spună dacă poate respecta aceste obligații. Asta pentru că, în caz contrar, vom fi nevoiți să denunțăm acest contract și să găsim un administrator capabil să-și respecte îndatoririle”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
La sfârșitul lunii decembrie 2021, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a semnat contractul de administrare prin care Parcul Natural Văcărești va fi gestionat, pe o perioadă de 10 ani, de Administrația Parcul Natural Văcărești, structură special creată în acest scop și aflată în subordinea Primăriei Capitalei.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share