Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Dan Alexa: “Am hotărât să plec pentru să sunt foarte implicat sentimental”

Dan Alexa a vorbit astăzi, în faţa reprezentanţilor mass-media, despre despărţirea de Politehnica Timişoara. Tehnicianul în vârstă de 41 de ani s-a alăturat proiectului nostru vara trecută din postura de manager general al clubului, într-o perioadă cu multe incertitudini. Între timp, fostul căpitan alb-violet, a îndeplinit şi funcţia de antrenor principal al primei echipe, care, în premieră, a obţinut accederea în play-off-ul Ligii 2.

În semn de apreciere pentru eforturile făcute de Dan Alexa pentru Politehnica, Cristian Romoniţă, reprezentant Asociaţia Suporterilor Timişoreni “Druckeria” în board-ul de conducere al clubului, a făcut următoarele precizări: „Am vrut să facem această întâlnire pentru că de la început am fost o echipă, suntem până în ultima zi o echipă. De aceea am venit împreună, în semn de respect faţă de ce a făcut Dan pentru acest club. A venit acum un an, într-o situaţie dificilă pentru clubul nostru. Din prima zi a fost efectiv o locomotivă. A creat o emulaţie, a capacitat energii, a dat 200% în fiecare zi aici pentru club şi tocmai de aceea am spus ca şi clubul să-i întoarcă această zi înapoi. Azi să fie despre el, nu despre club. Pentru că întotdeauna Dan a pus clubul pe primul loc. A făcut aici tot ce se putea face. Manager, antrenor, în momentele grele de carantină, a dus apă la jucători la camere, a umblat în oraş după sponsorizări, a mers la autorităţi, a făcut totul, de la munca de jos până la cea la cel mai înalt nivel. Puţini ştiu că a venit aici absolut voluntar, e primul antrenor din istoria clubului cu salar zero. Mai mult, în momentele grele, când nu ştiam cum să trecem luna, puţini ştiu, şi-a vândut una dintre maşinile familiei ca să depăşim acel moment, şi mă opresc aici… Sunt multe momente, dar nu le spun pe toate”.

„Ce e important să spun în conferinţa aceasta de plecare a mea. Vreau să spun că am făcut totul fără niciun regret, am făcut-o din suflet. Ştiţi foarte bine cât iubesc Poli. Mi-ar fi fost greu fără sprijinul vostru, şi aici vreau să vă nominalizez punctual, pentru că în toate momentele aţi fost lângă mine, şi atunci când nu se mai putea sau în situaţiile de criză: Cristi Romoniţă, Seba (n.r. Sebastian Novovic), Saşa Moza şi cu Dinu Negriu, aveţi tot respectul meu! Pe voi v-am simţit cel mai aproape, pentru că zi de zi eram în situaţia asta. E un moment în care trebuie să vă mulţumesc, pentru că am trăit momente în care aţi pus familia voastră în spatele lui Poli şi nu o dată, ci de «n» ori. Din partea mea aveţi cel mai mult respect. Îmi doresc ca Poli să continue, să crească nivelul sezonul acesta. Am hotărât să plec pentru să sunt foarte implicat sentimental şi era greu să reuşesc în perioada asta. E un moment în care Poli trebuie să crească, am mare încredere în toţi oamenii care sunt aici. Sunt oameni care o fac voluntar, Poli are nevoie de sprijin. Şi aici vreau să trag un semnal de alarmă: poate prin plecarea mea, Dominic Fritz, căci am înţeles că l-au deranjat foarte mult acele declaraţii, se va apropia mai mult de Poli. Îmi doresc ca oficialităţile să realizeze că Poli nu e interesantă doar în campanie electorală, Poli e interesantă pentru toată lumea din această zonă. Este un brand şi e greu fără ei. Ei (n.r. reprezentanţii Druckeriei) au dus-o ani de zile, practic Poli există în momentul de faţă şi în mare parte datorită lor. Tot ce am făcut am făcut din dragoste, ştiam unde vin, voiam să facem ceva istoric. Dar nu a fost să fie. E regretul meu – ratarea promovării mi-o asum, chiar dacă au fost condiţii proaste, cred că în unele momente se putea mai mult. Dar cred că a fost un an cu bune, cu rele. Un an foarte foarte încărcat de trăiri. A fost anul care mie mi-a arătat şi o altă latură a mea. De asta am şi hotărât să plec, pentru că sunt foarte legat sentimental, e greu să reuşesc în asemenea condiţii. Asta a fost decizia mea. Le mulţumesc încă o dată, chiar îi iubesc pe oamenii aceştia şi le doresc mult succes”, a declarat Dan Alexa.

„Era posibilitatea să rămân în cadrul clubului ca manager, au fost acele discuţii, mă tenta să rămân, dar meseria mea e să antrenez. Am zis din prima zi în care am venit aici, sunt manager pentru o perioadă pentru că meseria mea este cea de antrenor. Îmi doresc foarte mult cândva să revin aici: Aici e casa mea! …Tot timpul o să mă întorc. Eu îmi doresc ca Poli să renască, să ajungă în prima ligă pentru că ar fi minunat. Şi asta nu se poate cu doar câţiva oameni. Trebuie mai multă lume să se implice faptic, nu doar prin vorbe. Asta e o mare problemă, sper să se rezolve”, a mai spus Dan Alexa.

„Am întârziat mult anunţul pentru că atât noi, cât şi Dan, ne-am dorit să continuăm… Până în ultima clipă am sperat că vom găsi o cale să continuăm. Însă Dan, cum a spus, s-a consumat foarte mult anul acesta şi îl înţeleg”, a concluzionat Cristi Romoniţă.

În zilele următoare Politehnica va anunţa noutăţi, atât în ceea ce priveşte conducerea băncii tehnice, cât şi în privinţa lotului de jucători. Reunirea echipei alb-violete pentru abordarea stagiunii 2021-22 e stabilită pentru data de miercuri, 23 iunie.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share