Deşi echipa noastră a pierdut jocul precedent, Politehnica mai păstrează şanse matematice pentru a se clasa pe locurile 3-4, gând cu care o va înfrunta luni seară pe CS Mioveni.
“Avem doar varianta victoriei. Întâlnim singura echipă care ne-a surclasat în acest play-off, o echipă care ne-a fost net superioară în meciul tur, o echipă antrenată de un antrenor pe care eu îl apreciez foarte mult – Alex Pelici. CS Mioveni e o echipă care are încă şanse la loc promovabil, dar suntem obligaţi să câştigăm, îmi doresc să păstrăm evoluţiile bune din ultimele trei jocuri. Pentru că am avut o evoluţie bună chiar şi împotriva Rapidului, ştiţi istoria acelui meci, dar am făcut un joc bun. E un meci decisiv, sper ca jucătorii mei să nu aibă presiune, să joace dezinvolt şi să aibă încredere că dacă vom obţine cele trei puncte, avem încă şanse la baraj”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Întrebat cât e de greu un astfel de meci contra antrenorului Alexandru Pelcii, tehnicianul a răspuns: „E foarte greu. E un antrenor care studiază foarte bine adversarul, îţi dă foarte puţine şanse, e un antrenor care e foarte preocupat de fotbal şi rezultatele Mioveniului nu sunt deloc întâmplătoare”.
Alb-violeţii nu se pot baza în continuare pe serviciile câtorva jucători importanţi, Otto Hindrich şi Ionuţ Cioinac sunt indisponibil medical iar Cristian Bocşan este suspendat pentru acest joc după cartonaşul roşu văzut la Buftea. Croatul Stjepan Plazonja a fost până la urmă menajat pentru duelul cu Rapid pentru a fi apt peste două zile. “A avut două zile de pauză înainte să plecăm la Bucureşti, a făcut o injecţie în muşchi, este apt şi revine în lot”, a conchis Dan Alexa.
Partida Politehnica Timişoara – CS Mioveni se dispută luni, 17 mai, de la ora 18.30 (Digi Sport 1, Look Sport +, Telekom Sport 1), pe stadionul “Dan Pătinişanu”, în etapa a IX-a a play-off-ului Ligii 2. Echipa argeşeană e pe locul 3, cu 44 de puncte, în timp ce alb-violeţii se clasează pe 5, la cinci puncte distanţă
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice