Politehnica are parte de un nou joc important în zona play-off-ului Ligii 2 peste două zile, în fief-ul celor de la CS Mioveni. Un succes în judeţul Argeş ar face minuni pentru moralul alb-violeţilor.
„Meciul cu Rapid a lăsat urme din punct de vedere psihic, pentru că a fost o înfrângere care la un moment dat era neaşteptată, am pierdut în patru minute un joc pe care l-am avut în mână. (…) Dar mergem la Mioveni, pentru noi obiectivul este acum un loc de baraj, de fapt ăsta a fost obiectivul realist al nostru, clar. Deşi, sincer, nu am fost cu nimic mai prejos Rapidului sau Craiovei, din contră, la Craiova am pierdut primind un singur şut pe poartă, cu excepţia loviturii de pedeapsă, la Călăraşi a fost un meci bun, care, la fel, după numărul de ocazii, trebuia să-l câştigăm, şi Călăraşiul a fost periculoasă. Dar e o diferenţă de puncte, Rapidul şi Craiova s-au distanţat. E o diferenţă care în momentul acesta e greu remontabilă. Trebuie să fim realişti. Pentru că e un play-off şi ca să recuperezi nouă puncte trebuie să legi trei-patru victorii, dar locul de baraj ne este accesibil. Suntem trei sau patru echipe pe două locuri, diferenţa este mică între noi. Avem mai multe meciuri acasă începând din retur şi ne jucăm şansa până la capăt. Repet, un loc de baraj ne este accesibil şi obţinerea lui ar fi o performanţă”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Întrebat despre importanţa unei victorii la Mioveni, în contextul clasamentului, dar mai ales pentru moralul echipei, tehnicianul a răspuns: „…într-adevăr, venim după o înfrângere care a cauzat o stare psihică proastă, e normal, trebuie să arătăm caracter şi să mergem la Mioveni să dăm absolut tot. O victorie la Mioveni, după o înfrângere cu Rapid, aşa cum a fost, ar însemna enorm pentru noi! Ar demonstra că avem caracter de campioni, caractere pentru performanţă. Obligatoriu victoria, sigur, e foarte important să câştigăm. Mergem să câştigăm, dar repet, sunt patru echipe pe două locuri sau trei pe un loc, Mioveniul are totuşi un avans de puncte, trebuie să obţinem maximum din fiecare joc. În acelaşi timp e obligatoriu pentru moral să obţinem o victorie şi cât mai repede posibil”.
De asemenea, întrebat de un jurnalist dacă s-a gândit la demisie, ţinând cont de ultimele rezultate, antrenorul nostru a făcut următoarele precizări: „Am mai spus, ce se întâmplă acum la Poli …sunt lucruri excepţionale. Aşa cum s-a pornit la drum şi parcursul, sigur, nici eu nu sunt mulţumit atunci când pierdem – sunt primul care încerc să fac o analiză şi să văd care sunt problemele. Ca primă parte ne-am îndeplinit obiectivul, suntem în cărţi pentru un loc de baraj şi este exclus să mă gândesc la demisie, pentru că peste tot unde mergem în ţară suntem felicitaţi. Toată lumea consideră că ce se întâmplă aici e o minune şi nu pot să-mi dau demisia când se întâmplă minuni”.
Echipa noastră nu se confruntă cu probleme mari de lot nici pentru acest joc. „O să văd azi la antrenament starea de sănătate, am făcut un efort foarte mare, am avut jucători care resimt anumite dureri, accidentări, dar uşoare, sper să am tot lotul, pentru că e un meci important, cu o echipă care vine după o victorie clară la Călăraşi. E o echipă care nu a pierdut anul ăsta”, a concluzionat Dan Alexa.
Partida CS Mioveni – Politehnica Timişoara se dispută luni, 19 aprilie, de la ora 16.00 (Digisport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport), în etapa a IV-a a play-off-ului Ligii 2. Argeşenii ocupă locul 3, cu 38 de puncte iar echipa noastră se află pe locul 5, cu 33 de puncte contabilizate.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE