Hai împreună cu Asociația Acasă în Banat să oferi de sărbători nu doar alimente, ci speranță și bucurie familiilor din Timiș și Caraș Severin!
Dar din Dar este campania prin care Asociația Acasă în Banat vine în sprijinul familiilor aflate în situații limită sau chiar disperate, în perioada sărbătorilor pascale. În fiecare an, în preajma sărbătorilor, voluntarii asociației strâng alimente pentru a le oferi celor care se află în dificultate: familii sărace sau bătrâni singuri.
„Ne pregătim să ajungem din nou la zeci de familii din Timiș și din Caraș Severin care nu au ce să pună pe masa de sărbători. Campania noastră este una de suflet, pe care o desfășurăm deja de 5 ani și prin care am transportat peste 1500 de pachete în peste 100 de localități din cele două județe. Noi nu ducem doar alimente, ci speranță, încredere și bucuria pentru acești oameni, că nu au fost uitați”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Cei care doresc să contribuie la campania Dar din Dar, pot face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar sau pot oferi pachete cu alimente neperisabile în termen de valabilitate. Voluntarii asociației Acasă în Banat vor achiziționa din banii donați alimente de bază neperisabile, în special conserve de carne, legume, compoturi, dar și ulei, zahăr, mălai și orez, fructe, cartofi, dar și produse de igienă și câteva dulciuri, dar și produse de igienă.
Campania este susținută și de Banca Regională pentru Alimente Timișoara.
Dacă doriți să oferiți pachete cu alimente sau vă alăturați ca voluntari, puteți să contactați Asociația Acasă în Banat pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Puteți face o donație în contul Asociației Acasă în Banat
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com
SMS la 8845 cu textul BANAT
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan