Teatrul Național din Timișoara invită publicul duminică, 6 octombrie 2024, de la ora 19, în Sala Mare, la prima premieră a stagiunii 2024 – 2025. Au mai rămas câteva zile până la întâlnirea publicului cu premiera absolută a spectacolului DE BERGERAC. FANTASMELE LUI CYRANO de Michele Santeramo.
DE BERGERAC. FANTASMELE LUI CYRANO este o savuroasă și, totodată, o profundă formulă de introspecție, dar și o pledoarie pentru asumarea propriului destin. Pornind de la una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste din literatura universală, CYRANO DE BERGERAC de Edmond Rostand, piesa dramaturgului italian Michele Santeramo este o pledoarie pentru alegeri bazate pe propriile valori intelectuale și spirituale. Povestea unui Cyrano care are convingerea că dragostea, educația și cultura sunt instrumentele cu ajutorul cărora oamenii vor putea să își determine singuri destinul, așa cum și el alege un destin diferit de cel pe care i l-a trasat autorul lui reflectă – cu înțelegere, cu șarm, cu umor și, totodată, cu deplină luciditate – o posibilitate nouă în această lume polarizată, mereu în criză de opinie și de opțiune.
Roberto Bacci este regizor şi fondator al Fondazione Pontedera Teatro din Italia, institutul în care, începând cu 1985, celebrul regizor și teoretician al teatrului, Jerzy Grotowski, a trăit și a creat tot restul vieții. Colaborator al lui Grotowski, dar și al lui Peter Brook, Eugenio Barba sau al fondatorilor Living Theatre – Julian Beck şi Judith Malina, director al unor importante festivaluri de teatru din Toscana, Roberto Bacci a montat în cele aproape cinci decenii de activitate, numeroase spectacole la Piccolo Teatro di Pontedera, mai apoi Compagnia Laboratorio di Pontedera, dar și în alte țări ale lumii, spectacole prezentate atât în Italia, cât și în alte țări din Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu.

Spectacolul reunește pe scena Teatrului Național câțiva dintre actorii cei mai iubiți ai Timișoarei – Matei Chioariu, Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Romeo Ioan și Cristina König, cărora li se alătură cea mai nouă membră a trupei Naționalului, Cristina Rotaru Chiperi, încă masterandă a Facultății de Muzică și Teatru și, nu în ultimul rând, excepționala scenografă Corina Grămoșteanu.
Biletele sunt disponibile online pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11:00 – 19:00.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani