Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

De ce nu observă ceilalți așteptările pe care noi le avem?

A ne simți fericiți are legătură cu starea de bine pe care o resimțim în interiorul nostru. Acea stare de bine cu tine.
Este bine de știut că, așteptările noastre de a fi apreciați și recunoscuți de către ceilalți sunt fundamentale și foarte importante în experiența noastră umană. Ele ne influențează atât comportamentul cât și starea emoțională.
Uneori când așteptările nu ne sunt îndeplinite apare fie frustrarea, fie dezamăgirea sau chiar amândouă.

În psihologie, în filozofie și în neurobiologie sunt destul de multe explicații care fac referire la așteptările noastre și la acele motive pentru care așteptările trec uneori neobservate de către ceilalți. Înțelegând aceste aspecte, putem să ne stabilim limite în formarea așteptărilor sau să avem așteptări mult mai realiste.

În psihologie autorul George H. Mead undeva în anul 1934 ne spunea că: identitatea noastră de sine se formează prin acele interacțiuni sociale și acea recunoaștere din partea celorlalți. Tot el ne explică cum, dacă nu avem parte de recunoaștere din partea celorlalți, acea recunoaștere la care noi ne așteptăm, ajungem să ne degradăm starea #binecuTine prîn a ne simți parcă nevăzuți sau incompleți chiar.

Nevoia de recunoaștere și respect, esențială pentru stima de sine

De asemenea, în renumita piramidă a nevoilor Abraham Maslow ne arată cum în vârful piramidei se află nevoia de recunoaștere și respect, această nevoie are legătură și este chiar esențială în ceea ce numim noi “stima de sine”. Înțelegem așadar că nesatisfacerea acestei nevoi poate duce la scăderea stimei de sine și la scăderea motivației.

În neurobiologie cercetările despre circuitul recompensei și dopamină, ne arată cum sistemul recompensei din creier este mediat de către hormonul numit dopamină, acest sistem de recompensă este activat atunci când avem parte de apreciere și recunoaștere.
Activarea acestui sistem ne pune în situația de a căuta #validare socială în cazul în care recompensele lipsesc.

De precizat că aceste recompense pot fi și recompense intrinseci adică interne, însă ele pot fi și externe. Dacă ele lipsesc, rezultă o scădere a activității dopaminergice iar această scădere influențează în mod negativ starea de bine.

De ce nu observă ceilalți așteptările pe care noi le avem?

Ca și cauze sau motive ar putea fi lipsa de empatie sau atenție, diferențele culturale sau diferențele de personalitate și nu în ultimul rând BARIERA COMUNICĂRII, ea este în mare parte motivul pentru care ceilalți nu ajung să observe, să vadă și să identifice așteptările noastre.

Daniel Goleman în anul 2006 într-una din lucrările lui, ne sugerează cum #empatia alături de conștientizarea socială sunt abilitățile care variază foarte mult între noi ca oameni, ele fiind diferite de la unul la altul. Aceste abilități, precum empatia și conștientizarea socială, influențează capacitatea observației și modul de a reacționa la așteptările celorlalți.

Cât despre diferențele de #personalitate sau diferențele culturale, ceva ce este important pentru o persoană poate părea nesemnificativ pentru alta.

O lucrare foarte valoroasă despre acea barieră a comunicării este cartea lui Marshall Rosenberg – “Comunicare nonviolentă”. Putem înțelege din această carte cum așteptările noastre de recunoaștere nu sunt comunicate clar, cum lăsăm loc uneori pentru interpretări greșite sau chiar pentru ignorare.
Rosenberg ne explică importanța comunicării eficiente și nonviolentă ajutând la exprimarea nevoilor și așteptărilor noastre.

Așadar, așteptările de apreciere și recunoaștere pe care noi le avem sunt esențiale pentru sănătatea noastră atât emoțională, psihică cât și mentală, dar sunt fundamentale și pentru identitatea noastră.
Cauzele pentru care aceste așteptări pot trece uneori neobservate sunt lipsa de empatie sunt diferențele culturale și de personalitate dar în mare parte problemele de comunicare eficientă, acea Barieră Comunicațională.

Dacă îmbunătățim comunicarea eficientă, dăm voie argumentelor să apară și să fie exprimate, punem atenția pe detalii mărunte, înțelegem rolul răbdării în a asculta explicații sau în a oferi explicații care să clarifice ceea ce gândim sau simțim, evaluăm cuvintele pe care le folosim și înțelesul lor, putem îmbunătăți comunicarea noastră cu ceilalți.

Din păcate nu avem un glob de cristal în care să citim gândurile celorlalți și nici ceilalți nu ne pot citi gândurile mai ales dacă nu le exprimăm în mod eficient, motiv pentru care putem dezvolta această abilitate a comunicării și o poate face fiecare individ dotat cu capacitatea de a se exprima verbal.

Autor: Georgeta Palacian ( “Starea de bine și așteptările noastre” )

Citește și:

Satisfacția egoului este de scurtă durată. Cinci semne că Egoul îți sabotează echilibrul

Egoul colectiv – nevoia de conflict şi de duşmani, nevoia de mai mult

Explicațiile psihologului: Validarea, boala tăcută a egoului nostru

Distribuie acest articol Oficial Media
Share