„Dear Wendy”, spectacolul prin care o tânără scriitoare își spune propria poveste, prezentat la Festivalul Babel
Experiențele personale care stau la baza spectacolului „Dear Wendy” au fost aduse în atenția publicului în cadrul celei de-a șasea zile a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Babel. Producția, prezentată de compania Scott Works din Scoția, a fost unul dintre subiectele discutate de organizatori și invitați.

Regizorul scoțian Scott Johnson a explicat că spectacolul are o semnificație aparte pentru el, deoarece textul a fost scris de fiica sa, Catherine, care este și interpreta producției.
„Pentru mine a fost o oportunitate unică să lucrez alături de fiica mea și să înțeleg mai bine lucrurile prin care a trecut. Nu este actriță, este scriitoare, însă aceasta este povestea ei și am considerat că merită să fie spusă pe scenă”, a declarat Scott Johnson.
Artistul a subliniat că rolul său a fost acela de a coordona și susține proiectul, însă povestea prezentată aparține în totalitate autoarei.
„Este un text autobiografic. Eu am regizat spectacolul și am încurajat-o să transforme această experiență într-o creație artistică, dar este vocea ei și povestea ei”, a adăugat regizorul.
Despre colaborarea cu Scott Johnson a vorbit și Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” și al Festivalului Babel, care a evocat relația de prietenie construită în timp.
„Scott vine la Târgoviște de mulți ani. Avem multe amintiri împreună și multe povești de spus. Este un om generos, apropiat de tineri și unul dintre artiștii care au rămas aproape de Festivalul Babel de-a lungul timpului”, a afirmat Mihai Constantin Ranin.
Acesta a amintit și de activitatea desfășurată de artistul scoțian în mediul academic, precum și de legătura pe care a avut-o cu România, inclusiv prin studiile urmate la Sibiu.
Abonează-te la știrile Oficial Media!
Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.