Astăzi se împlinesc 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii. Inițiat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la București a Președintelui Statelor Unite William J. Clinton, Parteneriatul Strategic reprezintă un reper esențial al politicii externe a României, alături de apartenența la Uniunea Europeană și NATO. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite marchează începutul consacrării orientării occidentale a României și integrării sale în structurile europene și euro-atlantice.
Părinții și bunicii noștri au trăit cu poveștile și așteptarea sosirii americanilor în România pentru a ne elibera de ocupația ruso-sovietică. Un regim străin României a dominat țara noastră 45 de ani, după al Doilea Război Mondial, și a adus multă suferință și multă alterare a societății românești. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite s-a vrut un simbol al faptului că România nu a fost uitată în primul val al extinderii NATO și că pasul său decisiv și garanțiile de securitate vor veni. Dar Parteneriatul Strategic a fost și un instrument eficient de consolidare a cooperării bilaterale în domenii de interes reciproc, precum promovarea valorilor transatlantice, apărare și securitate, economie și comerț, energie, educație.
Dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate dimensiunile sale de cooperare a devenit o prioritate a României. De înțeles cu atât mai mult astăzi când, după Summit-ul NATO de la Madrid, poate nu întâmplător 25 de ani mai târziu, Statele Unite sunt principalul contributor la securitatea și apărarea comună aliată în România, alături de Franța, care și-a asumat responsabilitatea de națiune cadru pentru Grupul de luptă din țara noastră, care se va ridica la nivel de brigadă, atunci când va fi necesar.
Dar Parteneriatul Strategic nu s-a rezumat doar la dimensiunea de apărare, securitate și cooperare strategică prin decizia Statelor Unite de consolidare a prezenței militare în România. Evoluțiile importante înregistrate recent în cadrul oferit de acest Parteneriat cuprind și aprofundarea cooperării în domeniul energetic, creșterea comerțului bilateral, care a atins în 2021 un nou maxim istoric, precum și transferul tehnologic de ultimă generație. Toate acestea reflectă angajamentul comun al țărilor noastre pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic și în celelalte componente care apropie țările noastre și garantează stabilitatea și echilibrele economice în perioade de crize suprapuse și război în vecinătatea frontierelor țării noastre.
De interes special pentru România este aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul energiei nucleare civile, ceea ce poate contribui în mod decisiv la asigurarea securității energetice a țării noastre. Notabile în acest sens sunt progresele substanțiale realizate recent în proiectele de dezvoltare a Centralei de la Cernavodă și de construire a primei centrale din regiune bazată pe tehnologia americană a reactoarelor modulare mici – SMR.
România va continua să-și consolideze apărarea și reziliența pentru a se afirma ca un aliat solid și de încredere al SUA în regiune, pilon de stabilitate pentru flancul Estic al NATO și UE, precum și un susținător ferm al unității transatlantice și un apărător activ al sistemului internațional bazat pe reguli și valori, care reprezintă garanții ferme pentru soluționarea războiului actual, stabilitatea globală, pacea și prosperitatea la nivel mondial.
Dezvoltarea contactelor interumane și promovarea cooperării științifice, culturale și educaționale este o alta prioritate a Parteneriatului Strategic dintre Romania și Statele Unite. În cadrul eforturilor comune de aprofundare a acestei dimensiuni de cooperare, guvernele României și Statelor Unite și-au asumat obiectivul comun al includerii României în Programul Visa Waiver și continuă colaborarea în vederea îndeplinirii criteriilor necesare în acest sens. De asemenea, Programul Fulbright al Statelor Unite reprezintă o punte de legătură între mediile academice din țările noastre, oferind de-a lungul celor peste 75 de ani de activitate în România un cadru de cooperare care a facilitat o mai bună cunoaștere între societăților noastre.
Guvernul României rămâne convins că relația structurată de Parteneriat Strategic cu Statele Unite și apropierea dintre cetățenii, societățile și statele noastre vor contribui în continuare la crearea condițiilor necesare dezvoltării cooperării bilaterale. Astfel, vom putea beneficia de multiplicarea proiectelor sectoriale și investițiilor reciproce, evoluții rapide în ceea ce privește obținerea independenței energetice reale a României, dezvoltarea sectoarelor de înaltă tehnologie și, nu în ultimul rând, de o postură de descurajare și apărare și mai solidă, care să garanteze în continuare securitatea cetățenilor României.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice