Relațiile de prietenie dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni, din Republica Moldova, susținute și consolidate de președintele Corneliu Ștefan
Astăzi, 25 mai 2022, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a primit vizita unei delegații din Raionul Ialoveni (Republica Moldova). Vizita a urmărit revigorarea relațiilor de colaborare dintre Consiliul Raional Ialoveni și Consiliul Județean Dâmbovița, relații ce au fost întemeiateprintr-un acord de cooperare încă din anul 2015, acest parteneriat reprezentând cadrul formal de inițiere și realizarede activități comune, cu specific economic, social, cultural-educațional.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuții între reprezentanții administrației publice din cele două unități administrativ-teritoriale, a căror temă de bază au constituit-o programele comune în domeniile: cultural, sportiv, educație și tineret, stagiile de pregătire profesională şi alte acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre Județul Dâmbovița și Raionul Ialoveni.
Președintele Corneliu Ștefan a asigurat conducerea Raionului Ialoveni de intenția continuării și intensificării colaborării și în viitor, cu precădere în domeniul educației.
Cu acest prilej, Mihail Silistraru, președintele Consiliului Raional Ialoveni, a venit cu un mesaj de mulțumire către conducerea Consiliului Județean Dâmbovița pentru colaborarea avută până în prezent, mai ales după intrarea în vigoarea înfrățirii celor două regiuni, în urmă cu 7 ani.
La această întrevedere, alături de președintele Corneliu Ștefan, s-au aflat vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul județului, Claudia Gilia, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, precum și administratorul public Cristian Avanu.
Din delegația Raionului Ialoveni au făcut parte Mihail Silistaru, președintele raionului, Galina Tonu, vicepreședinte, și Angela Trofim, contabil-șef în cadrul Aparatului Președintelui.
Întâlnirea de la sediul Consiliului Județean Dâmbovița a fost urmată de o vizită a oaspețilorde peste Prutla Mănăstirea Dealu, Curtea Domnească, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, din Târgoviște, și Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.
Primarul Nicolae Catrina le-a fost gazdă reprezentanților din Republica Moldovași le-a prezentat noul sediu al primăriei Potlogi. În cadrul discuțiilor comune, în contextul în care comuna Potlogi are deja un acord de înfrățire cu localitatea Volintiri, din Raionul Ștefan Vodă, ambele părți au subliniat importanța existenței relațiilor de cooperare interregională, întrucât principalii beneficiari ai acestui obiectiv sunt locuitorii formațiilor administrative înfrățite.
Compartimentul Imagine, Relații Externe
Consiliului Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia
Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26 a început la Cincu
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!