Universitatea de Vest din Timișoara vă invită miercuri, 19 octombrie, ora 18:00, la o conferință despre circulația ideilor în literatura mondială și în cinematografie – care o va avea drept invitată pe Delia Ungureanu. Evenimentul se va desfășura în sala A01 și va fi moderat de criticul literar Mircea Mihăieș.
Delia Ungureanu este director asociat al Institutului de Literatură Mondială al Universităţii Harvard și conferențiar universitar de Teorie Literară în cadrul departamentului de Studii Literare al Facultății de Litere București.
Despre conferință, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: „Seria conferințelor La UVT, Cultura este Capitală au întotdeauna subiecte captivante, cu invitați pe măsură. Miercurea aceasta, doamna Delia Ungureanu ne propune o discuție savuroasă pe tema intersecției dintre literatură și cinematografie.”
Acest eveniment face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
De asemenea, evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani