Joi, 2 mai, începând cu ora 17.30, vă așteptăm la Denia celor 12 Evanghelii, ce se va oficia în Catedrala Mitropolitană, iar de la ora 20.30, la evenimentul unic în România, dar cu reverberații internaționale, Calea Luminii, manifestare organizată la inițiativa domnului profesor Mihai Șerbănescu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște și al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la inaugurarea acestei manifestări cultural-artistice dar și de la venirea pe tronul mitropoliților munteni a Înaltpreasfințitului Părinte Nifon.
Atât Denia din Joia Mare, cât și Calea Luminii, reprezintă mărturia credinței noastre, a târgoviștenilor, dâmbovițenilor și chiar a multor români din toată țara care vin la Târgoviște pentru aceste evenimente, dar și modul prin care noi ne pregătim pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului.
Prin lumânările pe care le ținem aprinse în mână sau pe care le aprindem pe Calea Luminii devenim și noi părtași ai Luminii dumnezeiești, devenim fii ai Luminii sau ai Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care a spus: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
Țin să precizez că această manifestare are loc în legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului, aprofundând semnificația luminii ca simbol al iubirii și al jertfei, al biruinței Binelui aspra răului, al biruinței asupra întunericului, iar Calea Luminii este și o invitație la apropiere și mai mare față de Biserica noastră strămoșească.
Ea are loc în Joia Mare, când în bisericile noastre se citesc cele 12 Evanghelii, adică se rememorează pătimirea și moartea mântuitoare a Domnului Hristos pe Cruce, glorioasă jertfă din care a izvorât lumina mântuirii noastre. Să nu uitați, vă rog această semnificație religioasă foarte importantă!
Imagini din conferința de presă:
Lumină, jertfă, binecuvântare, credință, iubire și comuniune sunt câteva din ideile centrale ale acestei manifestări, iar mesajul ei spiritual se referă la a face să strălucească mereu lumina credinței și a faptelor noastre bune înaintea oamenilor, pentru ca aceștia să creadă, să-și înnoiască sufletele, pentru ca tot din viețile lor să lumineze comunitatea
noastră, pentru a construi împreună și aici civilizația creștină a iubirii!
Să nu uităm de asemenea, că evenimentele religioase și liturgice din Joia cea Mare se continuă cu cele din Vinerea Mare, cu Denia Prohodului Domnului și culminează cu slujba din noaptea Învierii, la care vă invităm într-un număr cât mai mare ca să primiți Lumina Învierii, adusă și anul acesta de la Ierusalim, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, care va oficia slujba Învierii pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Târgoviște.
Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Comunicat de presă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
LIFE STYLE
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
Idei de ținute casual pentru vacanțele de iarnă la munte
Activități de iarnă pentru copii: distracție și aventură în sezonul rece
Dramele actriţei Demi Moore. Vândută chiar de mama sa la 15 ani pe 500 de dolari
DESTINATII
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
Un nou studiu arată de ce oamenii se confruntă cu Sforăitul și Apneea de somn
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
România, iluminată în roșu pentru Ziua Europeană 112
O nouă zi de foc pentru salvamontiștii din Lupeni în stațiunea Straja
AJOFM Dâmbovița vine cu o ofertă nouă de formare profesională în luna februarie!