Deputat Aurelian Cotinescu a participat la evenimentul organizat de Universitatea ”Valahia” Târgoviște dedicat exploratorului montan David Neacșu, primul român care a deschis drumul expedițiilor spre Everest în anul 2003. Acesta a povestit despre întâlnirea cu sine, dar și cu necunoscutul, despre expedițiile care i-au marcat existența, adunate acum toate într-un volum autobiografic – ”Cartea înălțimilor. Povestea unei vieți de explorator”, publicat la Editura Humanitas în septembrie 2023.

”Dragostea lui pentru munte este contagioasă, iar dincolo de realizările sale remarcabile, este un om fabulos care inspiră curaj, bunătate, energie și pasiune.
I-am citit cartea în două nopți consecutive, atunci când toți dormeau în casă, pentru a putea savura pe deplin aventura unui mare explorator și alpinist român.
“Cartea Înălțimilor. Povestea unei vieți de explorator” este mai mult decât o carte, îți oferă o experiență.
M-am regăsit în multe din visurile sale și mi-am amintit cu emoție de expedițiile pe care le-am făcut și eu în Caucaz, Kilimanjaro sau Aconcagua.
Pe lângă faptul că are rădăcini dâmbovițene, ce m-a impresionat la David Neacșu, a fost felul său autentic de a fi, cu energia molipsitoare, altruismul și performanța sa extraordinară.
Respect!”, a scris deputat Aurelian Cotinescu pe pagina de facebook.

Citește și:
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara