Deputat Aurelian Cotinescu susține educația alături de General de Brigadă Gheorghe Popa
Deputat Aurelian Cotinescu a participat astăzi la Ziua Comunei I.L. Caragiale, un eveniment dedicat în întregime comunității, unde la inițiativa colegului de partid, Marius Paise, an de an, este recompensată performanța și excelența.
Și anul acesta mai mulți elevi olimpici la nivel național din localitate și fost premiați, iar prof. univ. dr. GENERAL DE BRIGADA GHEORGHE POPA, fiu al satului I.L. Caragiale, a fost declarat cetățean de onoare.
„Gheorghe POPA, teoretician şi practician al Criminalisticii este una dintre personalitățile care a contribuit şi contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea ştiinţelor juridice, la formarea a zeci de generaţii de profesionişti ai dreptului.
Este conducător de doctorate, are şi o bogată activitate desfăşurată în domeniul cercetării ştiinţifice și este autor al unui număr de 7 invenţii/inovații în domeniul criminalisticii şi medicinei și autor/coautor/coordonator al unui număr de 19 cărți.

Distribuie acest articol Oficial Media