Deputat Carmen Holban: Actuala guvernare a eșuat în lupta cu pandemia - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deputat Carmen Holban: Actuala guvernare a eșuat în lupta cu pandemia

Deputat PSD, Carmen Holban, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, mai multe argumente pentru care, pe fondul deciziilor proaste, actuala guvernare a eșuat în lupta cu pandemia.

”Sistemul sanitar cedează, atât pentru că deciziile nu au fost luate în colaborare cu specialiștii, dar și pentru că adesea au fost contradictorii și chiar aberante. Am văzut zilele acestea că ministrul sănătății, Nelu Tătaru, se pregătește de ceea ce liberalii numesc reformă. Tătaru a declarat că 80% din managerii spitalelor din România ar trebui schimbați, iar coordonarea acestora ar trebui să vină de la Ministerul Sănătății. Trebuia ca sistemul, deși nu mai poate face față incompetenței, să fie umplut până la refuz de politrucii PNL”, a precizat Carmen Holban.

Candidatul PSD Dâmbovița la Camera Deputaților a mai adus câteva exemple ”elocvente” ale reformei PNL în sănătate, care arată ca sistemul continuă să fie unul ”bolnav”.

• Spitalul de la Neamț este cel unde PNL a numit un manager fost patron de pompe funebre;
• La Craiova au pus la conducerea spitalului o persoană condamnată pentru fals și uz de fals;
• La un alt spital orășenesc din Câmpeni au pus la conducere un chelner;
• La DSP București s-au gândit să numească un om competent, pe fina ministrului educației (Anisie);
• Iar ministrul sănătății nu s-a lăsat mai prejos și și-a pus verișoara la conducerea Antibitotice Iași, iar pe fratele său la ISU Vaslui.
• Spitalele de performanță, cum e cel de la Lețcani, au rămas închise.
• Achiziționarea de spitale modulare care puteau fi performante în această perioada, la fel, au rămas închise.

”Aceasta este reforma în sănătate cerută de PNL,
într-un moment atât de delicat, ca cel al tragediei de la Neamț, tragedie care putea fi evitată dacă nu s-ar fi suprapus politizarea și incompetența factorilor de decizie. Vă reamintesc insă că, ministrul Tătaru, este ministrul împotriva căruia s-a depus moțiunea simplă, cu un număr covârșitor de voturi, moțiunea a trecut, însă președintele țării și Orban, nu au fost de acord să îl înlocuiască. De ce? Au crezut că e un ministru bun. Dar dumneavoastră sunteți cei care analizați dacă și-a făcut treaba.

Peste toate acestea, președintele Iohannis a afirmat că reconstrucția sistemului sanitar se poate face doar dacă PSD nu va mai avea majoritate în Parlament. De fapt, despre asta este vorba. Pentru PNL și Iohannis nu contează decât puterea, alegerile, indiferent câți oameni trebuie să moară pentru că setea lor de putere să fie satisfăcută.
Cazurile de covid continuă să crească. Secțiile ATI sunt supraaglomerate, pacienții mor pe holuri, că nu mai au loc în saloane la ventilatoare. Spitalele sunt copleșite de numărul mare de bolnavi de covid și de deciziile absurde ale Guvernului, rupte de realitate și imposibil de respectat.
Lipsa medicamentelor, lipsa vaccinului antigripal, sunt probleme reale cu care ne confruntăm astăzi. Numai în două săptămâni au murit 2000 de oameni infectați cu Covid, iar PNL, Orban și Iohannis nu se gândesc decât la putere, decât la voturi.” a explicat Carmen Holban.

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița, CMF 11200020

Distribuie acest articol Oficial Media
Share