Deputat Aurelian Cotinescu (PNL Dâmbovița), a vorbit în cadrul unui interviu despre cum arată Parlamentul României din perspectiva unui deputat aflat la primul mandat. Acesta a precizat că a răspuns cu sinceritate și obiectivitate despre modul în care cei aleși conduc destinele țării, și că, deși la nivel de societate parlamentarii nu se bucură de încrederea oamenilor, în realitate sunt foarte mulți profesioniști care se pricep să construiască legi bune.
”Real, există în mentalul colectiv o imagine nu tocmai pozitivă în privința Parlamentului României. Este și rezultatul unei scăderi a încrederii populației în instituții și autorități.
Totuși, în Parlamentul României, sunt și mulți funcționari buni, sunt foarte mulți profesioniști, oameni care vin din administrația locală, oameni care cunosc problemele reale și vin cu legi bune care să reducă birocrația și inițiative care să îmbunătățească activitatea instituțiilor.

Dacă spunem că arată bine, șocăm, dacă spunem că arată rău, n-am fi corecți. Realitatea este mai bună decât cea pe care mi-am imaginat-o înainte să ajung acolo.
”Aveam o impresie destul de proastă despre Parlamentul României ca instituție, despre oamenii care sunt acolo”
Fiind la primul mandat aveam o impresie destul de proastă despre Parlamentul României ca instituție, despre oamenii care sunt acolo. Credeam în general că acolo sunt doar anumiți oameni care își urmăresc interesele personale și care fac foarte puțin prin primsa funcției pe care o au.
Realitatea este cu mult mai bună. De ce? Pentru că am întâlnit foarte mulți oameni profesioniști și când spun aceste lucruri chiar nu încerc să sa dau o aură mai mult decât se cuvine. Sunt oameni care vin dintr-o zonă foarte bună, aceea a funcționarilor care sunt mai vechi, dar care și-au făcut în permanență datoria, indiferent de cine s-a plimbat prin Parlamentul României.
”Sunt oameni în Parlamentul României care împing lucrurile înspre bine”
Al doilea aspect foarte important, am întâlnit foarte mulți colegi deputați care vin din zona de administrație, care sunt la primul mandat sau la al doilea, dar care au cunoștințe puternice în legătura cu administrația. Alții au fost chiar secretari de stat înainte și au ajuns deputați și au cunoștință și despre cum se lucrează și în ministere și problemele de acolo.
Acești oameni profesioniști chiar împing lucrurile, deci le putem spune românilor un lucru cât se poate de simplu. Sunt oameni în Parlamentul României care împing lucrurile înspre bine, care în fiecare zi lucrează pentru ca România să aibă legi bune, să-și modifice cadrul legislativ acolo unde lucrurile nu funcționează bine.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Eurodeputatul Maria Grapini a cerut Comisiei amânarea aplicării taxei pe carbon la frontieră
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine