30/10/2020

Deputat Oana Vlăducă: Avem nevoie de un Guvern care să se gândească și la România (Moțiunea de cenzură)

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD sub numele „Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor” are nevoie de 233 de voturi pentru demiterea guvernului Orban. ”Ne dorim cu toţii un vot cât mai rapid, respectând Constituţia şi legile ţării. Avem propunere de prim-ministru” a spus Marcel Ciolacu după Congresul PSD.

În conferința de presă de astăzi, deputat Pro România, Oana Vlăducă, a făcut precizări pe subiectul legat de moțiunea de cenzură, dar și de modul în care PSD se poziționează față de PRO România.

Este nevoie rapid ca acest guvern (PNL) să plece. Și, dincolo de fitilele aruncate de unii membrii PSD, moțiunea va trece cu voturile PRO ROMÂNIA. Vom vedea după vot cine a respectat conduita și discursul public în ultimele luni și cine a făcut gargară, jocuri de imagine și blat.” a spus Oana Vlăducă.

Declarații integrale:

”Vreau să spun câteva lucruri pe un subiect în dreptul căruia unii își fac mai multă imagine, decât încearcă să ducă demersul la bun sfârșit – mă refer la moțiunea de cenzură inițiată de PSD. I-am văzut și auzit pe câțiva foști colegi vorbind vrute și nevrute despre PRO ROMÂNIA în contextul moțiunii. În loc să-și vadă de partidul lor și să încerce să caute aliați, unii parcă fac cu tot dinadinsul să provoace PRO ROMÂNIA.

  1. Moțiunea, foarte necesară de altfel, trebuia introdusă cu mult, mult mai devreme. PRO ROMÂNIA spune de prin luna mai că e nevoie să pice Guvernul Orban. PSD era, însă, ocupat atunci să voteze în genunchi tot ce voia PNL: stare de urgență, starea de alertă, prelungire stare de alertă etc etc etc. La ce le-a folosit? LA NIMIC!!!!Căci, astăzi, îi auzim pe domnii Iohannis și Orban că tot din cauza PSD s-au îmbolnăvit oamenii.
  2. E absurd să invoce PSD tot felul de motive, c-o fi, c-o păți, sau să dea vina pe altcineva pentru un eventual eșec al moțiunii. LE SPUNEM CLAR, ca să înțeleagă: PRO ROMÂNIA VA VOTA PENTRU DEMITEREA GUVERNULUI ORBAN, pentru că este cel mai periculos guvern din ultimii 30 de ani, incompetent și riscant pentru sănătatea românilor, gropar al economiei și disprețuitor față de legile adoptate în Parlament. Deci, dacă PSD are vreo îndoială, să se uite în propria ogradă, să-și numere voturile și să aibă grijă că toți parlamentarii săi votează moțiunea. Noi o s-o facem.
  3. Demiterea acestui guvern a devenit imperativă. E nevoie de înlocuirea lui cu un executiv coerent în acțiuni, condus de un premier care să aibă 3 obiective: Sănătatea, Economia și Educația. Sunt punctele cheie cele mai vulnerabile în momentul de față, domeniile în care există cel mai mare haos și cei mai incompetenți decidenți. Dacă moțiune trece și premierul propus își asumă rezolvarea problemelor din aceste domenii, îl votăm fără probleme.
  4. Avem nevoie de un Guvern care să se gândească și la România. Ce se întâmplă astăzi este îngroparea țării, „pas cu pas”. Există oameni de calitate care pot să-și asume conducerea executivă în momente de criză.
  5. PNL e disperat să organizeze alegeri cât mai repede. Nu contează câți oameni se îmbolnăvesc pe zi, nu contează câți oameni mor, nu contează câți sunt la Terapie Intensivă. Contează doar ca acest guvern corupt și iresponsabil să-și prelungească puterea cât poate de mult.
  1. PNL îi strânge cu ușa pe primarii în funcție și îi șantajează cu semnarea proiectelor PNDL. Sunt 2 miliarde din fondul de rezervă care puteau fi dați la pensii sau alocații, dar PNL preferă să cumpere, efectiv, la bucată, primari. Cazurile din Dâmbovița nu fac excepție. Din acest punct de vedere, PNL nu-și permite să mai amâne alegerile, pentru că banii se duc, împrumuturile uriașe se întorc împotriva economiei și oamenii încep să resimtă criza pe pielea lor. Toate amânările de plăți nu au făcut nimic bun, câtă vreme nu s-au luat măsuri complementare și inteligente pentru economie. Așa că vine termenul scandent și la amânări și firmele vor fi îngropate definitiv. PNL nu-și permite să aibă alegeri după momentul ăsta, pentru că va mai lua 20%.”
Distribuie acest articol Oficial Media
Share