Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deputat PSD Carmen Holban: ”O guvernare bună înseamnă măsuri și termene îndeplinite”

Astăzi într-o conferință de presă care a avut loc la sediul Partidului Social Democrat din Târgoviste, doamna deputat Carmen Holban a făcut precizări cu privire la situația tensionată din PSD, acolo unde Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu încearcă să găsească ”o cale de comunicare” atât în interiorul partidului, dar și față de cetățenii care așteaptă să fie aplicat programul de guvernare pe care aceștia l-au votat.

Redăm integral declarația doamnei deputat:

”Câștigarea alegerilor din decembrie 2016 a coaliției PSD- ALDE s-a realizat prin prezentarea unui program de guvernare complet, care se implementează în anumite etape de execuție.
Ieri în cadrul Comitetului Executiv Național PSD, s-a făcut o evaluare a implementării programului de guvernare. Evaluarea a fost una concretă, adevărată, evaluare care nu a avut ca scop demiterea unor persoane, ci a vedea unde ne aflăm, ce întârzieri avem și cum le putem recupera. Această radiografie a aproape 6 luni de guvernare, a fost un act responsabil de curaj pe care avem obligația de a-l desăvârși pentru o informare corectă a alegătorilor noștri.

S-a constatat în urma analizei  că există o direcție bună a programului, dar ritmul de implementare era scăzut.

Multe măsuri trebuiau să intre în vigoare, cum ar fi, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, Legea prevenției, toate au avut întârzieri. În urma analizei s-a constatat că ministerele au lucrat independent, multe dintre ele au avut întârzieri mari, ceea ce a însemnat o lipsă a coordonării pe care trebuia să o aibă primul-ministru.
S-au constatat astfel întârzieri majore în implementarea calendarului de investiții, inexistența unei strategii de dezvoltare a principaleleor sectoare economice, opacitatea în actul guvernării, neprezentarea publică a situației existente, de la preluarea mandatului, neînțelegerea viziunii programului de către majoritatea celor împuterniciți cu implemnetarea sa, ritm de implementare precar al măsurilor prezentate în programul de guvernare. Lipsa unui control strict zilnic al implementării măsurilor din partea persoanei desemnate de coaliție să conducă echipa ministerială, transparența în implementarea progrmaului de guvernare, care este necesară.
Fiecare cetățean trebuie să fie informat despre echitatea programului de guvernare. O guvernare bună înseamnă măsuri și termene îndeplinite. Există principii esențiale pe care trebuie să le respectăm, precum, comunicarea, transparența, măsuri și termene. Voi încheia cu ideea transmisă de Einstein: ”Principala problemă în ceea ce privește comunicarea este iluzia ca ea a avut loc.” ”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share