Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deputat PSD, Carmen Holban, spune ”Stop violenței împotriva femeilor!”

Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița, a participat astăzi, la Palatul Parlamentului, la campania “Stop violenţei împotriva femeilor”, o campanie naţională de popularizare a numărului de telefon de urgenţă unde orice persoană care se simte abuzată poate să sune. Inițiativa aparține premierului Marcel Ciolacu.
”Astăzi, în Parlament, am ales să purtăm tricouri care transmit un mesaj puternic și clar: STOP VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR! Este angajamentul nostru ferm de a combate această problemă gravă și de a asigura protecția și sprijinul necesare femeilor care trăiesc situații de abuz.
Pe tricourile noastre, am afișat și un număr de telefon special, 𝟎𝟖𝟎𝟎𝟓𝟎𝟎𝟑𝟑𝟑, la care femeile pot apela pentru a primi sprijin, informații și consiliere în momentele lor de nevoie.
 Violența împotriva femeilor nu poate fi ignorată sau minimalizată. Este o problemă care încă afectează societatea noastră și care necesită o acțiune hotărâtă și colectivă. Este responsabilitatea noastră să promovăm egalitatea, respectul și siguranța pentru toate femeile. Împreună putem construi o societate în care fiecare femeie este protejată!”, a transmis Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița.
Statisticile cutremurătoare dezvăluie că 66% dintre actele de violență sesizate sunt îndreptate împotriva femeilor, iar 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete. Aceste cifre tragice evidențiază necesitatea unei intervenții urgente și a unei schimbări semnificative în abordarea acestei probleme.

❗La fiecare 12 minute, o persoană este victimă a violenței domestice.

❗66% dintre actele de violență sesizate sunt îndreptate împotriva femeilor.

❗80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete.

Pentru a veni în sprijinul victimelor am decis demararea campaniei STOP violenței împotriva femeilor! Nicio persoană abuzată nu trebuie să treacă singură prin această traumă, ci poate fi îndrumată, consiliată, sprijinită, sunând la telverde 0800 500 333.
𝟎𝟖𝟎𝟎 𝟓𝟎𝟎 𝟑𝟑𝟑 este numărul care poate salva vieți!

Dă-l mai departe. Postează-l pe rețelele sociale. Spune-le prietenilor. Astfel, orice victimă a violenței poate fi salvată!”, a transmis la rândul său, premierul Marcel Ciolacu.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share