Luni, 27 septembrie 2021, la ora 10:30, în curtea din fața Facultății de Mecanică, va avea loc deschiderea anului academic 2021-2022 la Universitatea Politehnica Timișoara, un nou an plin de provocări, în care conducerea UPT e conștientă că trebuie să asigure un echilibru între siguranța studenților și a cadrelor didactice, pe de o parte, și calitatea educației, pe de altă parte. Locul ales pentru deschiderea anului de învățământ este unul cu o mare încărcătură simbolică, un corp al Facultății de Mecanică fiind primul pavilion construit pentru Școala Politehnică timișoreană, inaugurat în anul 1923 de Regele Ferdinand I care, cu această ocazie, a rostit celebra frază care a devenit motto-ul instituției: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa”.
Ultimul an și jumătate de școală online a fost caracterizat de numeroase provocări generate în mediul academic de pandemia Covid-19. Una dintre cele mai importante este aceea că universitatea trebuie în permanență să se adapteze schimbărilor din societate și să răspundă nevoilor studenților, astfel încât să le asigure egalitatea de șanse și o educație de calitate. În acest context general și pentru a veni în sprijinul studenților care poate nu dispun de resursele necesare pentru achiziționarea unor calculatoare performante, capabile să facă față tuturor cerințelor, Universitatea Politehnica Timișoara a obținut finanțarea pentru achiziționarea unui număr de 600 de laptop-uri performante (în valoare de 750 de euro fiecare), în baza proiectului cu titlul „Facilitarea accesului studenților UPT la educația digitală –EduUPT”, prin programul Programul Operaţional Competitivitate- axa prioritară 2. Grupul țintă al proiectului este reprezentat de studenții care beneficiază de bursă socială, de la toate facultățile Universității Politehnica Timișoara. Astfel, începând cu anul universitar 2021 – 2022, studenții Universității Politehnica Timișoara, inclusiv cei admiși în anul I, vor beneficia, în mod gratuit, de laptopuri performante care să le asigure accesul la activitățile educaționale din mediul online.Universitatea Politehnica Timișoara a fost printre primele instituții de învățământ superior care s-a adaptat cu succes la realitățile impuse de pandemie. Ultimul an a însemnat pentru actorii din școli și universități reorganizarea „din mers” a modalității de funcționare, a uneltelor și resurselor educaționale, a tehnicilor de pedagogie și, nu în ultimul rând, a interacțiunii dintre cadre didactice, studenți și colegi.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, recunoaște că trecerea la învățământul online a însemnat o schimbare de paradigmă în învățământ: „Până la urmă, cred că trebuie să luăm și partea bună a lucrurilor, în sensul că ne-am adaptat. Pentru noi, la Universitatea Politehnica Timișoara, a fost mai ușor, pentru că am avut un sistem destul de bine pus la punct, mă refer la Centrul de e-Learning și Campusul Virtual, care au derulat activități online și înainte de pandemie. Cadrele didactice care nu au predat în sistemul de învățământ la distanță au fost nevoite doar să-și adapteze cursurile la o platformă deja existentă, nu a trebuit să dezvoltăm un sistem de la zero. Din acest punct de vedere, a însemnat foarte mult faptul că profesorii au avut la dispoziție instrumentele software necesare. Ne-am extins foarte mult pe această zonă. Am început să dăm tot mai multe, iar în final toate examenele în sistemul online. Singurul incovenient rămâne zona de aplicații, în unele cazuri, acolo unde există instalații mai complexe, pentru care a fost mai greu să se filmeze lucrarea de laborator”.
Pe perioada vacanței au fost demarate lucrări ample de renovare și reamenajare a spațiilor de studiu, a locurilor de cazare, Politehnica oferind în prezent 5000 de locuri, o valoare care acoperă întregul necesar pentru studenții săi. Practic, UPT este printre puținele universități care asigură locuri de cazare tuturor studenților săi.
Senatul Universității Politehnica Timișoara a aprobat recent o Procedură privind modul de desfășurare a activităților didactice pe durata semestrului I al anului universitar 2021-2022. Procedura a fost adoptată ținând seama și de opțiunile exprimate de studenții și corpul didactic al Universității Politehnica Timișoara, în urma consultării acestora.
Conform acesteia, în funcție de situația epidemiologică, de infrastructura, de specificul programelor de studiu și de resursa umană, activitatea didactică în semestrul I al anului universitar 2021-2022, cursuri de zi, se va organiza după următoarele scenarii:
Scenariul 1: Participarea studenților la activitățile didactice în sistem mixt, astfel:
anul I licență – participarea fizică a studenților la toate activitățile didactice, conform programului de desfășurare a acestora, cu respectarea și aplicarea normelor de protecție;
anii II-VI licență – participarea în sistem mixt a studenților la activitățile didactice, cu realizarea activităților de curs în regim online, respectiv a activităților aplicative față în față, cu respectarea și aplicarea normelor de protecție;
anii I-II master – participarea în regim online a studenților la toate activitățile didactice.
Scenariul 2: Participarea tuturor studenților la activități didactice online.
Scenariul 1 este scenariul de lucru în cazul în care condițiile legale permit activități de tip față în față, iar scenariul 2 este scenariul de lucru în caz contrar.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați