04/12/2020

Despre nevoile și problemele sistemului de învățământ românesc

E miercuri dimineața și după ce ai avut o noapte în care ploaia a dansat bătuta în capul tău, deschizi, ce altceva…Facebook-ul.

Răsfoiești ultimele noutăți, deschizi larg geamul și fugi la cafea. Mai arunci o privire la Facebook și treci la udat florile. Din bucătărie se aude un sfârâit. A dat cafeaua în foc. Nu-i nimic!

În sfârșit…E miercuri dimineața, încă nu ai miros, dar ieși din izolare. Ți-ai propus ca la ieșirea în lume să fii strălucitoare…deci te întorci la Facebook.

Comentarii de „experți”

Ți-ai propus ca astăzi să fii bună, blândă, să nu mai arunci săgeți, dar câteva comentarii la comentariile tale îți ridică minge după minge la fileu.

  1. Înființarea unei rețele de școli profesionale din care copiii să meargă direct la…facultate pentru că așa e în…Finlanda
  2. Modificarea structurii anului școlar prin scurtarea vacanței de vară de la trei luni la șase săptămâni pentru că așa este „afară”.
  3. Scoaterea materiilor inutile (erau mai mult de jumătate enumerate cu niște argumente)
  4. Scoaterea temelor pentru acasă pentru că nici „afară ” nu sunt teme.

Și o listă lungă cu ce și cum ar trebui să fie…profesorii, adică niște roboței pe care părinții și copiii să îi manevreze prin telecomandă.

Modele de urmat sunt…de urmat?

Dacă mai aud odată de Finlanda, de Suedia…de perfecțiunea sistemelor din „afară” fac …hepatită, abia scăpată fiind de Covid. Pentru că noi luăm din fiecare sistem doar ceea ce ne convine. De obicei, este doar partea cu drepturi. Obligațiile și respunderea nu ne plac.

Se pare că este în geneticul nostru, românesc, să privim mereu peste gard în ograda vecinului. Și întotdeauna ni se pare că ceea ce vedem acolo este mai grozav decât ce avem noi în ogradă.

Este clar că sunt multe aspecte ce trebuie regândite în sistemul educațional românesc, dar să spui că trebuie să renunți la el și să „copiezi” modelul finlandez pentru că acela este perfect este o aberație mare cât Himalaya.

Orice sistem educațional depinde de suportul financiar. Acesta depinde de situația economică a țării în cauză. Mai depinde și de interesul autorităților pentru educație Din păcate, România a pierdut niște mulți ani în care putea ajunge o putere economică importantă în Europa cu acțiuni de diminuare a economiei undeva spre zero. Nu am intenția de a face un studiu de caz pe această temă. Nu este punctul meu forte. Așa că…

Mai avem noi, românii, un talent deosebit în a pune carul înaintea boilor. Aseară într-o discuție cu niște prieteni am constatat că cele mai lungi mandate de ministru al educației au avut Liviu Maior – 19 noiembrie 1992 -11 decembrie 1996 (4 ani) și Andrei Marga 5 decembrie 1997 – 28 decembrie 2000 ( 3 ani).

În rest…au fost și mandate de câteva luni. În plus fiecare guvernare a venit cu propriul program pe termen lung și au început schimbările din… scurt: denumirea ministerului, șefii de cabinet, componența comitetelor și comisiilor….

Problemele sistemului românesc de învățământ

Subfinanțarea sistemului și apariția îmbogățiților peste noapte care au început să dea bani la școlile copiilor lor pentru a-i scoate în evidență, au deschis cutia Pandorei. Autoritățile au găsit o vacă de muls, părinții.

De ce să mai bagi bani de la buget când pot da alții banii. Dar ceea ce nu au prevăzut cei care au intrat zâmbind în acest joc, a fost faptul că cel care dă bani va începe să aibă pretenții, să ceară ceva în schimbul banilor. Și atunci tot acei zâmbăreți au băgat la înaintare profesorii care au devenit mingea în care finanțatorii dau cu piciorul și vor să o conducă după bunul lor plac.

Așa au început pretențiile de a avea un cuvânt de spus în orice, dreptul de decizie în tot ceea e înseamnă școală. Și pentru că în rolul de părinți nu au nici un cuvânt de spus (după modelele din afară în care copilul face NUMAI ce vrea el) noii finanțatori ai școlii și-au mutat veleitățile de autoritate asupra profesorilor.

De ce vrei vacanță mai scurtă vara? Ca să nu mai aibă profesorii concediu așa de lung.

De ce vrei materii mai puține, ore mai puține? Să mai rămână niște profesori fără job.

De ce vrei after school? Ca să stea profesorii cât mai mult în școală.

De ce vrei teme mai puține? Ca să pari tu, părintele, băiat bun și frumos, iar profesorul un terorist care nu se gândește deloc la copil.

În toți acești ani, niciodată nu au stat la o masă toți factorii din educație (mă refer la profesorii de la catedră, nu la lideri de sindicat, părinți, specialiști în științele educației, nu experți făcuți la apelul bocancului) pentru a face o analiză obiectivă și la sânge a problemelor din sistem.

Nevoia de schimbare reală…

Se revoltă părinții la fiecare caz de profesor care țipă la elevi, dar niciodată nu s-au revoltat pe suprapopularea claselor. Au ieșit la miting pentru tot ce vrei și ce nu vrei, dar niciodată pentru alocarea fondurilor necesare pentru o educație de calitate.

Știu că nici profesorii nu sunt îngeri. Avem și noi uscăturile noastre, dar și acestea sunt consecințele subfinanțării. Autoritățile știu că dacă nu îl plătești pe om cum trebuie, dacă nu îi asiguri condiții decente în care să lucreze, omul bun și pregătit, pleacă. Treaba cu vocația este o gogoriță. Vocația nu pune mâncare pe masa copiilor și nu plătește facturi.

Ce-ar fi ca autoritățile să își facă treaba cu finanțarea și stabilitatea în sistem?

Ce-ar fi ca părinții să își exercite autoritatea asupra copiilor?

Atunci profesorii bine plătiți, având toate condițiile și un statut bine definit, vor putea fi trași la răspundere pentru fiecare greșeală.

Sf.Gheorghe, într-o dimineață… brrrrrrrr …de noiembrie…

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share