Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Dezbaterea – Adaptarea învățământului la nevoile pieței muncii

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a organizat în data de 15 aprilie 2021, Dezbaterea online – Adaptarea învățământului la nevoile pieței muncii – dialog, puncte de vedere, soluții – eveniment moderat de Anda Ștefan, corespondent județean Radio România Actualități.

Evenimentul face parte dintr-un proiect amplu de conștientizare asupra importanței adaptării învățământului la cerințele dintr-o piață a muncii extrem de dinamică.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița militează pentru echilibrarea şi regândirea sistemului educaţional în concordanţă cu necesităţile economiei. Ne propunem să găsim împreună, alături de mediul antreprenorial, pe de o parte și de învățământ, pe de altă parte, o cale corectă de construcţie a unui sistem educational adapatat la necesitățile pieței muncii.

Piața muncii este în continuă schimbare, iar procesul este accelerat de numeroase motive: economia puternic transformată de pandemie; tehnologiile care aduc digitalizarea, lipsa locurilor de muncă din această perioadă pandemică, scăderea numerică a studenților/ elevilor, abandonul școlar, capacitatea redusă a angajatorilor de a oferi, tinerilor, locuri de muncă, lipsa muncitorilor calificați, dispariția meseriilor vechi.

S-a discutat:

despre educație, nu doar cea din școli, care ne pregătește pentru o profesie, ci aceea care ne pregătește pentru viață;

despre realitățile economice actuale și viitoare;

despre adaptarea învățământului;

despre schimbarea mentalităților;

despre conștientizare;

despre rolul părintelui;

despre depistarea aptitudinilor.

Vă invităm să urmăriți dezbaterea!

ADAPTAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI LA NEVOILE PIEȚEI MUNCII DIALOG – PUNCTE DE VEDERE – SOLUȚII

Mulțumim invitaților, partenerilor și tuturor celor care au fost alături de noi!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share