Dinamicii rupturii și a seismotectonicii intraplacă din GORJ

Un nou studiu publicat în Scientific Reports, semnat de A. Craiu, M. Radulian, M. Mihai, M. Craiu și I. Armeanu, analizează secvența seismică din februarie 2023 din regiunea Târgu Jiu, una dintre cele mai importante secvențe seismice intraplacă recente din Carpații Meridionali.

O secvență seismică semnificativă a avut loc în 2023 în regiunea Târgu Jiu (România), la limita dintre Depresiunea Getică și Carpații de Sud-Est. Secvența a debutat cu două șocuri principale moderate (Mw 4,9 și Mw 5,4), localizate în scoarța activă (la o adâncime de aproximativ 20 km), și a fost urmată de o activitate intensă de replici, care a durat mai mult de un an.

Această secvență, bine înregistrată, oferă oportunitatea de a investiga dinamica ruperii într-un context tectonic complex, caracterizat prin extensie intraplacă.

Combinând datele privind relocalizarea hipocentrelor, soluții ale mecanismului focal, rezultate ale inversiei formei de undă și o modelare simplificată, auto-similară, a ruperii dinamice, pentru a analiza geometria faliei, distribuția deplasării și condițiile de stres asociate șocurilor principale.

Scenariile de rupere sugerează o propagare predominant unilaterală, ascendentă, spre nord-vest, de-a lungul unei falii normale cu înclinare spre sud-est.

Ruperile modelate sunt caracterizate prin scăderi ale stresului de aproximativ 3,6 MPa (pentru Mw 4,9) și 4,7 MPa (pentru Mw 5,4), precum și prin durate ale sursei de aproximativ 1,3 s, respectiv 2,0 s.

Evoluția simulată a ruperii indică o deplasare neomogenă, cu valori maxime de aproximativ 0,05 m și 0,12 m, concentrate în apropierea zonei de nucleație.

Posibilele efecte de directivitate a ruperii spre nord-vest sunt compatibile calitativ cu modelele formelor de undă și cu distribuția asimetrică a replicilor.

Distribuția spațială a celor peste 4400 de replici evidențiază rolul structurilor crustale complexe preexistente în controlul propagării ruperii și al seismicității din regiune, precum și posibilele efecte induse de prezența fluidelor.

Rezultatele indică reactivarea unor structuri de falii normale preexistente și o propagare predominant unilaterală și ascendentă a rupturii către nord-vest, cu o distribuție heterogenă a alunecării pentru ambele cutremure principale, însoțită de migrarea progresivă a replicilor de la adâncimi de aproximativ 20 km către niveluri mai puțin adânci.

Extinderea spațială a replicilor și persistența activității seismice timp de mai mult de un an, sugerează reactivarea unor structuri crustale moștenite sub acțiunea actualului câmp de tensiuni extensional din regiunea Olteniei, evidențiind totodată complexitatea structurală a zonei și rolul acesteia în controlul propagării rupturii și al seismicității din regiune.